Inovatii Investitii POZITIV TB Sanatate Slider Timiș Ultimele stiri

Centrul de Oncologie OncoHelp din Timișoara inaugurează cel mai modern ambulatoriu de radioterapie din vestul țării

În 3 decembrie 2020 a avut loc la Timișoara inaugurarea celui mai modern ambulatoriu de radioterapie din vestul țării, în cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp. Este vorba despre investiția recent încheiată – în valoare de peste 2.200.000 euro –  care cuprinde construcția realizată în regim S+P+2 etaje, cu o suprafață totală de 2130 mp.

La evenimentul de inaugurare au participat, în calitate de invitați: Prof. Univ. Dr. Octavian Crețu – Rector al Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, Prof. Univ. Dr. Marilen Pirtea – Rector al Universității de Vest din Timișoara, Conf. Univ. Dr. Mădălin Bunoiu – Prorector al Universității de Vest Timișoara. Din partea gazdelor au participat: Conf. Univ. Dr. Șerban Negru – Președinte al Asociației OncoHelp, Dr. Valeriu Borugă – Manager general al Asociației OncoHelp și Dr. Anca Croitoru – Șef al Secției de Radioterapie.

Acest ambulatoriu va deservi pacienți din partea de Vest a țării, dar și din județe mai îndepărtate. Pe lângă serviciile de specialitate, aici vor fi oferite posibilități de cazare – în camere cu 2 sau 3 paturi și baie proprie, oferind astfel condiții hoteliere de excepție, în mod gratuit, pentru 48 de pacienți. Aceștia vor beneficia și de 3 mese/zi, tot în regim gratuit. Cazarea pacienților care se află în curs de radioterapie, cu domiciliul în alte localități, și cu posibilități modeste de cazare în Timișoara a fost unul din motivele importante care au condus la realizarea ambulatoriului de radioterapie în cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp din Timișoara.

 “Cancerul evoluează continuu și nu se oprește în perioada carantinei. Studii serioase din literatura de specialitate arată o creștere semnificativă a mortalității prin cancer în anul 2020. Cancerul rămâne și azi ”împăratul tuturor bolilor”, cu peste 80.000 cazuri noi în România anul acesta și 50.000 decese, de 5 ori mai mult decât decesele cauzate de Covid-19.

 Considerăm că menținerea unor servicii de calitate, efectuate la timp, pentru bolnavii de cancer rămâne o prioritate esențială. Am dezvoltat noul ambulatoriu de radioterapie într-o perioadă vitregă, supuși multor constrângeri financiare și logistice, cu convingerea că trebuie să continuăm această luptă.

 Centrul de Oncologie OncoHelp este un spital permanent implicat în activitatea de educare a tinerilor specialiști. Aici se formează viitorii medici de la Universitatea de Medicină și Farmacie dar și viitorii fizicieni medicali de la Universitatea de Vest. De aceea am considerat important să avem alături de noi la această inaugurare pe cei doi rectori ai acestor prestigioase instituții academice, Prof. Dr. Octavian Crețu și Prof. Dr. Marilen Pirtea, cărora le suntem foarte recunoscători pentru colaborarea strânsă din ultimii ani. Am fi vrut să invităm mulți alți apropiați, sponsori, colegi, colaboratori, la acest eveniment aniversar dar din motive evidente nu am putut să o facem.

 Mulțumim sponsorilor care au înțeles importanța demersului nostru și au contribuit de-a lungul anilor la dezvoltarea acestui spital. Nu în ultimul rând, mulțumim presei care a fost mereu alături de noi și a sprijinit eforturile Asociației OncoHelp, a răspuns permanent solicitărilor noastre dar a și inițiat sau susținut campanii de strângere de fonduri care au făcut posibilă această realizare” a declarat Conf. Univ. Dr. Șerban Negru – Președinte al Asociației OncoHelp.

Construcția noului ambulatoriu de radioterapie a început în luna mai 2019, fiind finalizată în luna noiembrie 2020. Aici sunt integrate cabinetele medicale în regim ambulatoriu – specialitatea Radioterapie: la parter, pe o suprafață de 468 mp va funcționa zona de recepție, sala de așteptare, și un număr de 7 cabinete medicale de specialitate – Radioterapie. Pe lângă acestea, la subsol – pe o suprafață de 567 mp – va funcționa camera de conturaj și planning al tratamentului prin Radioterapie, și o sală de curs care va permite desfășurarea activității didactice în cele mai bune condiții pentru studenți si rezidenți. Etajele 1 și 2  – 562 mp+ 533 mp – vor deservi ca zonă de cazare pentru 48 de pacienți, în camere cu 2 sau 3 paturi, cu baie proprie.

Acestea vor face parte din Laboratorul de Radioterapie OncoHelp – care va deveni cel mai mare centru de radioterapie din vestul României.

Prin finalizarea și darea în folosință a acestui imobil am reușit să atingem 2 obiective importante cuprinse în planurile de dezvoltare ale Centrului de Oncologie Oncohelp. Unul dintre ele e reprezentat de mutarea ambulatoriului de radioterapie în “casă nouă”, într-un spațiu elegant și generos în care pacienții vor beneficia de îngrijire medicală în cele mai bune condiții. Un al doilea obiectiv, și poate cel mai important, este reprezentat de posibilitatea de a oferi sprijin paciențiilor din afara Timișorii – prin cazarea gratuită a acestora pe întreaga durată a ședințelor de radioterapie de care beneficiază în cadrul spitalului nostru” a declarat dr. Valeriu Borugă – Manager general al Asociației OncoHelp.

Related posts

Prima amendă în aplicarea RGPD

Ligia Voro

Prima ofertă TAROM din acest an: zboruri de 119 euro tur-retur de Valentine’s Day şi Dragobete

Papuc Irina

Freedom House România dedică un nou proiect jurnaliștilor

Ligia Voro

D-Link lansează camera termică DCS-9500T pentru măsurarea temperaturii

Papuc Irina

Transportatorul sălăjean Tur Cento a decis să reia traficul interjudețean

Nora Dumitrescu

Lechința, reconversie administrativă

Ligia Voro

Guvernul inaugurează cea mai lungă pârtie din nordul țării. Construcția a durat 10 ani, investiție de 15 milioane de euro

redactia

Patria Credit susține micile afaceri rurale oferind finanțare fără garanții cu suportul Uniunii Europene

Transilvania Business

[Enjoy Transylvania!] The first salt baths in Sovata

Transilvania Business

Clujul a cumpărat 24 de tramvaie Siemens de la Astra Arad

Nora Dumitrescu

Oradea și Clujul, orașele cu cel mai mare grad de satisfacție al locuitorilor

Traian Dan

Fiscul suspendă controalele fiscale și filtrele din vămi. Termenul depunerii declaraţiilor fiscale se amână

Traian Dan

Wetterbest a lansat noul mat în piața de învelitori metalice: NEOMAT 30

Ligia Voro

Acoperire 5G în Cluj-Napoca și Mamaia, cu Vodafone

Ligia Voro

Casă nouă de Moș Nicolae pentru 13 medici de la Spitalul din Satu Mare

Traian Dan

Choose your horizon | Bucharest – skyline transformation 2025

Ionut Oprea

Swiss Capital, campionul intermedierilor pe piața bursieră din România. Topul brokerilor în 2018

redactia

Aeroportul Internaţional Timişoara a trecut la orarul de iarnă. Sunt curse noi spre Bucureşti şi Stuttgart

Robert Bloancă

Five billion euros of development projects to be showcased at the Hungarian booth of EXPO REAL in Munich

Ionut Oprea

Numărul de firme dizolvate a scăzut cu peste 25% în primele 11 luni din 2020 față de anul precedent

Ion Surdu

Casele memoriale maramureșene, incluse într-un circuit turistic

Nora Dumitrescu

Două spitale au aplicat pentru finanțarea europeană a dotărilor împotriva Covid-19. Alte 23 de proiecte, în așteptare

Papuc Irina

Corina Creţu: România, grad ridicat de reprezentare a femeilor în sectorul digital

redactia

Mii de măști și mănuși din Germania pentru spitalele Satu Mare

Traian Dan

Leave a Comment