Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Expresul Brașov – Constanța va merge cu până la 160 km/h

Noul mers al trenurilor prevede că Tomis Expres va face patru ore și jumătate din munți până pe litoral, putând astfel să ruleze cu viteze peste cele maxime de pe Autostrada Soarelui.  

CFR Călători a precizat că noul program intră în vigoare din 13 decembrie 2020, fiind valabil până în 11 decembrie 2021. “Oferta de transport de pasageri este adaptată cererii pieţei prin optimizarea duratelor de parcurs şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile”, conform conducerii societății.

Vor circula zilnic, în medie, 1.200 trenuri, în funcție de perioada din an. CFR Călători va derula programele de transport consacrate, va păstra legăturile existente interne și externe, iar pe rutele cele mai solicitate de navetă va menține mersul cadenţat pentru a prelua solicitările de trafic.

“Vor fi introduse patru noi trenuri InterRegio (IR) pe două rute importante ce vor oferi servicii superioare, similiare trenurilor InterCity, de confort sporit și durată de parcurs redusă. Pe ruta Brașov – Constanța și retur va circula perechea de trenuri Tomis Expres, cu plecare din Brașov la 07:05, iar din Constanța, la 17:00. Viteza maximă de circulație va fi de 160 km/h, iar durata de parcurs, sub patru ore și 30 minute”, anunță operatorul feroviar național.

Pentru realizarea conexiunii directe între orașele Brașov și Iași, vor fi reintroduse în circulație trenurile IR 1540 și IR 1541 pe această rută, via Siculeni – Adjud. Trenurile IR 1823 și IR 1824, de pe ruta București Nord – Simeria, își vor prelungi circulația până la Deva.

Prin circulația vagoanelor modernizate în anul în curs, trenurile IR vor asigura o capacitate de transport sporită și servicii de calitate superioară. Pe magistralele 500 (Buzău – Suceava) și 600 (Tecuci – Iași), duratele de parcurs vor fi reduse în medie cu 10 minute și punctual la unele trenuri care circulă pe rutele Sibiu – Mangalia și retur, Timișoara – Mangalia și retur.

Pe ruta București Nord – Timișoara – Budapesta și retur va circula o pereche nouă de trenuri – IR 78 și IR 79, cu parcurs de noapte, cu plecare din capitala țării noastre la 22:05, sosire în Budapesta la 12:50, respectiv plecare din orașul ungar la 15:10, sosire în București la 08:30.

Purtarea mășii de protecție va fi obligatorie pe toată durata călătoriei și în zonele de așteptare a trenurilor (stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare). CFR Călători este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

World of Hand Tools se alătură comunității P3 Bucharest A1. Tranzacția a fost intermediată de JLL România

Articolul următor

Menținerea unui nivel ridicat de implicare a angajaților, principala provocare din HR în 2020

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share