Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Palatul Administrativ din Baia Mare se vrea reabilitat pe banii UE

Administrația județeană din Maramureș va face o nouă încercare de reabilitare a clădirii în care își desfășoară activitatea, după ce anul trecut s-a ratat o finanțare de 39 de milioane de euro.



Consilierii județeni au aprobat alocarea sumei de 3,2 milioane de lei pentru lucrări de reparații capitale la șarpanta, învelitoarea și turnul Palatului Administrativ. Aceste lucrări sunt necesare întrucât există mari probleme cu acoperișul clădirii la infiltrațiile din apele pluviale, dar și la partea exterioară a turnului, aflat într-o avansată stare de degradare. 

Acum tencuiala de la balcoanele acestuia se desprinde, existând riscul să cadă și să producă accidente. Reabilitarea clădirii a mai fost luată în discuție în 2019, când exista șansa unei finanțări europene pentru aceste lucrări. 

În proiectul depus atunci de vechea administrație nu s-a ținut cont de faptul că nu era rezolvat statutul juridic al clădirii, care nu aparținea consiliului județean. Astfel, s-a ratat o finanțare de 39 de milioane de euro”, a punctat președintele instituției, Ionel Bogdan.

Acesta a dat asigurări că va face toate demersurile, în așa fel încât proprietatea clădirii să fie clarificată, iar în exercițiul financiar 2021-2027 să se poată obține o finanțare europeană pentru reabilitarea întregului Palat Administrativ.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Untold va organiza un festival exclusivist, pe vas de croazieră

Articolul următor

Premiera europeana la Timisoara în 2021 - noul concept ibis Square al Accor

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Angajări în domeniul feroviar

Târgul de Carieră Feroviară în România revine în luna iunie cu cea de-a X-a ediție și aduce în…
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share