Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Premiera europeana la Timisoara în 2021 – noul concept ibis Square al Accor

Calin Ile, numit director general pentru IBIS la Timisoara, dezvaluie detalii ce vor asigura succesul hotelurilor în viitor, provocari pentru industrie in Timisoara, dar si planurile Accor pentru Romania.

Care au fost argumentele / atuurile principale ce v-au atras in noul proiect profesional?

Deschiderea unui hotel este superlativul meseriei de hotelier, este un proces complex, provocator și, din când în când, îți dorești să retrăiești această experiență frumoasă reprezentată de apariția unui nou hotel pe piață. Păstrând proporțiile, e și acesta un copil pe care îl aduci pe lume, de care vei fi legat toată cariera ta. De aceea, emoțiile trăite sunt intense. Proiectul din Timișoara are, însă, multe atuuri proprii, pe lângă adrenalina unui nou început.

Este un proiect în premieră europeană. Lansăm conceptul ibis SQUARE în Europa cu această ocazie. În acest moment există doar un singur ibis cu acest concept în lume, în Bangkok. Noi îl facem pe al doilea la Timișoara. Deschiderea unui hotel în plină pandemie reprezintă, de asemenea, un argument important care m-a făcut să vin aici. Dăm un mesaj de încredere pentru industria noastră, în ciuda acestor momente complicate pe care te traversăm.

Am fost implicat până acum în proiecte hoteliere din București, Constanța și Sibiu. Venirea la Timișoara mă aduce puțin mai aproape de casă, eu fiind născut în Marghita, județul Bihor. Orașul în sine e extrem de provocator. Aflat la o distantă mică de multe capitale europene, având o istorie interesantă și o arhitectură de excepție, totuși nu a reușit încă să intre în rândul destinațiilor de leisure, de city break. Poate asta este cea mai mare provocare, de a pune Timișoara pe harta destinațiilor turistice, și aici rolul meu și impactul ibis pot fi hotarâtoare, mai ales în perspectiva Capitalei Culturale 2023.

Ce inseamna pentru Accor noul concept pentru ibis si care sunt noutatile aduse de grup in Romania, pe termen mediu?

Aș începe prin a spune că, pentru Accor, piață din România înseamnă foarte mult, și nu întâmplător sediul pentru Europa de Sud-Est a fost stabilit la București. Grupul Accor are aproape 40 de branduri la nivel mondial. Dintre toate, cea mai mare extindere și notorietate o are ibis. La nivelul grupului permanent au loc lansări de noi concepte, se inovează, se digitalizează și exact asta facem noi acum, odată cu lansarea conceptului ibis Square la Timișoara.

Noul concept ibis Square propune un design flexibil, modular și modern. Hotelul devine un hub social activ 24/7, cu restaurant, spații de divertisment, relaxare, zone de lucru și de întâlnire. Lobby-ul hotelului este deschis atât oaspeților hotelului, cât și vizitatorilor din proximitate. Datorită unei abordări jucăușe a spațiului interior și exterior, acesta este vizibil din stradă, pentru a atrage călătorii și localnicii deopotrivă. Senzația este aceea de a intra într-un hub prietenos și plin de viață, mai degrabă decât într-un hotel. Mai multe mese mari, comunale, servesc drept zone de check-in, spații de co-working, spații de luat masa.

Lobby-ul nu mai este legat de funcțiile sale tradiționale. Cu noul concept Square, hotelurile ibis pășesc ferm în viitorul ospitalității, făcând obligatoriu checkin-ul mobil. Caracteristicile primirii mobile sunt lipsa recepției, ca spațiu formal de interacțiune cu personalul hotelier, și faptul că oaspeții sunt întâmpinați și invitați să facă check-în la bar, în lounge sau la masa comună.

Și oferta F&B este marcată de o transformare. Ibis Timișoara va găzdui un restaurant nou și inedit, Charlie’s Corner, un spațiu informal și relaxat unde oaspeții hotelului și timișorenii se vor putea bucura de un meniu simplu, dar delicios și de o ofertă generoasă de beri locale și internaționale, cât și de o varietate de cocktail-uri pe bază de bere.

În completarea noutăților aduse de Accor în România, cred că ajunge dacă spunem că planurile noastre sunt să avem 50 de hoteluri în țară până la final de 2025. Și vom face acest lucru în ciuda pandemiei, spun asta bazând-mă pe contractele existente care aduc noi deschideri de hoteluri sub mărci existente deja pe piața locală, precum ibis, ibis Styles, Mercure sau Novotel, dar și branduri noi, fascinante, dintre care noul Swissotel Bucharest este un exemplu elocvent.

Care este insemnatatea investitiei si parteneriatului la Timisoara, cum vedeti evolutia proiectului si a acestui oras pentru piata din Romania si pe plan international?

Investiția de la Timișoara este rezultatul unei colaborări între cel mai mare dezvoltator imobiliar din zonă și cel mai mare grup hotelier din Europa. Este o plăcere să lucrăm cu grupul Bega, și suntem convinși că experiența și expertiza aduse de Emil și Marius Cristescu în derularea unor astfel de proiecte dau mare valoare proiectului.

Proiectul va fi un exemplu de eficiență a investiției dacă vorbim de raportul calitate/preț per cameră construită, și noi ne vom asigura că livrăm același raport și din punct de vedere al operării.
Suntem siguri că deschiderea noului ibis Timișoara, al doilea hotel al Accor din oraș, va reprezenta doar începutul apariției mai multor lanțuri hoteliere internaționale. Inclusiv Accor va mai avea, cu siguranță, noi inaugurări în oraș în viitorul apropiat.

Acest lucru este benefic pentru imaginea orașului, pentru încrederea pe care turiștii o au într-o destinație, aduce plusuri în calitatea serviciilor în întregul oraș. Practic, ridică nivelul prestației hoteliere din Timișoara, ceea ce este mai mult decât binevenit în condițiile în care curând vom fi Capitala Culturală Europeană.

Cum ati simtit criza si efectele ei in 2020, cum pot fi adapate noi obiective de business contextului fluid din aceasta perioada, cum poate ajuta industria ospitalitatii?

Criza este una profundă și impactul în industria noastră este unul puternic și cu efecte pe termen lung. Una din cele mai mari probleme este cea legată de pierderea talentelor, a forței de muncă pregătite cu greu în ultimii ani. Dar, pe lângă pericolul menționat mai sus, pe lângă presiunea financiară și riscurile pentru operatorii din domeniu, criza aduce și oportunități, aduce schimbări în modul de derulare afacerilor și cei mai adaptabili și mai inovativi vor reuși să treacă cu bine.

Investitorii din turism realizează azi că nu mai poți miza doar pe flerul sau inspirația antreprenorului, trebuie să te bazezi pe specialiști care vin cu ultimele noutăți din turism, din tehnologie, din marketing sau din orice alt domeniu care interferează cu activitatea hotelieră. Astăzi hotelierul nu mai este doar un bun administrator al afacerii, el trebuie să fie implicat social, să fie un entertainer, să fie bun psiholog, bun analist de date, să știe tehnologie și poate mai mult decât orice să fie un bun diplomat care să se împartă între client, angajați, investitor și comunitatea din care face parte.

Contextul pandemic va face ca afacerile din turism să intre într-un altfel de climat, va apărea curând o nouă normalitate în care ne vom derula activitatea. Dar o vom face mereu cu zâmbetul pe buze și cu încrederea dată de faptul că oamenii vor dori mereu să călătorească, să cunoască locuri și persoane noi, iar noi vom fi aici pentru a-i aștepta cu drag la ibis Timișoara City Center.

Ca presedinte al FIHR ce prioritati considerati ca trebuie sustinute pentru a impulsiona dezvoltarea pietei din Timisoara si cum credeti ca trebuie ajutata industria ospitalitatii din Romania in noul context?

Am participat în calitate de președinte al FIHR la multe discuții privind politicile publice de turism atât la nivel național cât și la cel regional. Afilierea noastră la HOTREC ne oferă acces la informații din analizele experiențelor altor țări din Europa. Putem spune, deci, că cel mai important pas pe care poate să-l facă un oraș cu potențial turistic precum Timișoara, este să creeze ORGANIZAȚIA DE MANAGEMENT AL DESTINAȚIEI, în parteneriat public privat. Acest OMD trebuie să găsească modalități prin care să promoveze destinația, să facă din Timișoara o destinație de city break, de leisure prin stabilirea unui calendar potrivit de evenimente culturale, sportive, sociale sau prin acțiuni de promovare. De asemenea are nevoie de o strategie ca destinație de evenimente de business prin a promova Timișoara ca un hub regional de conferințe, congrese și altfel de evenimente de acest gen.

Nu în ultimul rând trebuie să găsească acea comunicare cu populația orașului care să îi facă pe timișoreni să fie mândri că fac parte dintr-o destinație turistică recunoscută, să fie bucuroși că orașul lor este vizitat, admirat, recomandat și, de ce nu, să le aducă și lor beneficii economice rezultate dintr-o activitate turistică intensă.

Un brand turistic al Timișoarei este absolut necesar, la fel cum continuarea investițiilor publice prin renovarea clădirilor și zonelor importante turistic din oraș reprezintă lucruri prioritare pentru viitorul pe termen scurt și mediu.

Trebuie să ținem cont de faptul că industria ospitalității se schimbă, vom trece curând la o nouă normalitate care va creiona domeniul nostru. Dar, deși așteptăm aceste schimbări legate de sustenabilitate, digitalizare, prelucrare de big data, personalizarea serviciului turistic și altele, ce va rămâne mereu va fi plăcerea pe care noi prestatorii de servicii vom reuși să o aducem clienților noștri, astfel încât să îi facem să revină. Odată cu deschiderea din primul trimestru al anului 2021, vă așteptăm cu drag să vă arătăm pasiunea și angajamentul nostru pentru ospitalitate la cele mai înalte standarde, la ibis Timișoara City Center.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Palatul Administrativ din Baia Mare se vrea reabilitat pe banii UE

Articolul următor

Aeroportul Oradea: Investitii pentru orizonturi largi si senine

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share