Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Consolidarea fermelor de familie, primul obiectiv pentru 2021-2024 al Ministerului Agriculturii: 1 miliard de euro pentru investiții în sector vegetal și zootehnic

Consolidarea fermelor de familie este primul obiectiv pentru perioada 2021-2024 menționat în Programul  de guvernare al Guvernului Cîțu la capitolul dedicat activității Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

„România prezintă anumite caracteristici structurale asemănătoare cu cele ale sectoarelor agricole din celelalte state membre UE, dar este unică prin mărimea decalajului dintre categoria fermelor mari şi aceea a fermelor mici, precum şi prin prevalența fermelor care practică agricultură pentru obținerea bunurilor de autoconsum”, scriu oficialii în document.

Autoritățile spun că fermele de dimensiuni mici și mijlocii sunt o categorie ce reprezintă procentul cel mai consistent din totalul fermelor din România, care produc pentru piață sub o formă de organizare economică, în special fermele de familie și că acestea au nevoie de un sprijin conjugat pentru a evita abandonul activităților agricole, pentru facilitarea accesului pe piață și realizarea de investiții, factori care vor conduce la stabilizarea și creșterea nivelului veniturilor.

În continuare, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, care își continuă astfel mandatul la șefia instituției, a enunțat principalele măsuri pentru realizarea acestui obiectiv.

• sprijinirea investițiilor în modernizarea, restructurarea, creșterea competitivității și a performanțelor de mediu, în special pentru fermele de familie, prin apeluri de proiecte dedicate acestui segment de ferme ce vor integra activitatea de procesare;
• sprijinirea consistentă a investițiilor în sectorul zootehnic;
• sprijinirea investițiilor pentru implementarea soluțiilor digitale în agricultură;
• reducerea birocrației pentru fermele de familie;
• încurajarea comercializării produselor finite obținute în fermele de familie din zonele defavorizate, în special din zonele montane, prin acordarea unei subvenții sau unui sprijin pe unitatea de produs comercializată – alocarea unei finanțări de aproximativ 1 miliard de Euro pentru investiții la nivelul fermelor în sector vegetal și zootehnic, din care, pentru ferma de familie care integrează activitatea de procesare pentru produse de calitate (Reg.1151/2012) aproximativ 200 milioane de Euro (FEADR);
• asigurarea accesului la finanțare prin continuarea mecanismelor de creditare prin subvenționarea dobânzilor și garantare – finanțare în vederea susținerii mecanismului de creditare de aproximativ 93 milioane de Euro (FEADR).

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Noul cartier Pintea Viteazul va costa 5 milioane de euro

Articolul următor

Circa 93 milioane de lei pentru rețele inteligente de gaz în Sânmartin Bihor

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share