Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Patronii de restaurante din Sălaj, în audiență la prefect

Reprezentanții industriei de hoteluri, restaurante, catering (HoReCa) au cerut autorităților o informare periodică eficientă despre măsurile luate de autorități în privința acestora.  

Aceștia au avut o întâlnire cu prefectul sălăjean Virgil Țurcaș. Principala temă discutată a fost reprezentată de dificultățile pe care industria HoReCa le întâmpină, prin aplicarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Părțile reprezentate s-au angajat la un efort comun pentru scăderea incidenței la nivelul județului în vederea reluării activității restaurantelor și cafenelelor. Prefectul le-a transmis că apreciază efortul acestora de a se menține pe piață, în condițiile prezente.

Reprezentanții HoReCa sălăjeni au solicitat autorităților să asigure o informare periodică eficientă, privind situația în care cafenelele și restaurantele ar urma să își suspende sau să își reia activitatea, la modificarea incidenței Covid-19 pe localități.

“Facem încă o dată un apel către sălăjeni, pentru a avea o atitudine provaccinare și pentru a respecta regulile de prevenție, astfel încât să revenim cât mai repede la normalitate”, a menționat prefectul Sălajului.



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Clujul se „vinde” americanilor ca Smart City și hub de inovare

Articolul următor

Inițiativă unică la nivelul județului Harghita: o singură cartelă de acces pentru șase pârtii

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share