Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Drumul Expres Halmeu – Turda, la stadiul de investigație

Au început lucrările de investigație arheologică de pe traseul viitorului drum de legătură între Autostrada Transilvania (A3) și comuna clujeană Tureni, din proiectul Someș Expres (Turda – Halmeu).

„Pe viitorul traseu al drumului și pe bretelele de legătură vor fi efectuate lucrări arheologice intruzive. Într-o primă parte va fi efectuată activitatea de deminare, urmând să se efectueze săpături directe. Lucrările se vor încheia în 9 aprilie. Acestea vor fi supravegheate de către un expert al Muzeului de Istorie a Transilvaniei care, în funcție de situația găsită, poate muta sau modifica locația investigațiilor”, a precizat primarul comunei, Elena Mănăilă.

Persoanele care vor să se informeze cu privire la locația exactă unde se vor efectua lucrările, pot consulta harta proiectului, publicată atât la sediul Primăriei Tureni, cât și pe site-ul instituției. Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar în vederea obținerii avizelor pentru proiectul de construire a drumului de conexiune între A3 – zona Turda și Drumul Național 1 – zona Mărtinești – Tureni.

Investiția urmărește realizarea unei căi de comunicații rapide, care să degreveze traficul greu de pe teritoriul municipiului Turda. Pe lângă reducerea emisiilor de noxe, proiectul urmărește să scurteze timpii de parcurs între Cluj-Napoca, atât spre Autostrada Sebeș – Turda (A10) și ulterior spre A1 (București, Nădlac), cât și înspre A3 (Turda, Câmpia Turzii, Târgu-Mureș, Brașov).

Sectorul de drum propus, între Turda și Mărtinești, va avea 5,3 km și cuprinde două benzi de circulație pe sens. Costul estimat al investiției gestionate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere este de 55 de milioane de euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Viitorul tronson face parte din Drumul Expres Turda – Halmeu, proiect de infrastructură prevăzut în Master Planul General de Transport al României 2014-2030, prin intermediul căruia se va realiza conexiunea la Rețeaua Trans-Europeană de Transport. Someș Expres va avea 320 km și va interconecta cele mai importante municipii din nord-vest: Cluj-Napoca, Bistrița, Satu Mare, Baia Mare.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Viarom va moderniza străzile din cartierul industrial al Turzii

Articolul următor

Fermierii pot accesa credite pe baza adeverințelor eliberate de APIA

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share