Real Estate Ultimele stiri

Colliers: Volumul investițiilor în România a atins 8,5% din totalul pieței est-europene, aproape dublu față de cota de 4,7% din 2019

Investițiile în piața imobiliară din România au crescut în 2020 în ciuda contextului pandemic, iar piața a închis anul cu o valoare totală a tranzacțiilor de aproape 900 de milioane de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 8,5% din volumul total de investiții de 10,4 miliarde de euro înregistrat de cele mai mari 6 țări din Europa de Est, arată Colliers în raportul “CEE Investment Scene Q1-Q4 2020”. România aproape și-a dublat ponderea în totalul investițiilor din regiune față de anul precedent și a ajuns în liga mare, după Polonia și Republica Cehă, dar înaintea Ungariei, Slovaciei și Bulgariei.

2020 a confirmat că România are potențialul de a obține performanțe peste așteptări la nivel regional. Într-un an serios afectat de pandemie, în care Polonia, Republica Cehă și Ungaria au înregistrat scăderi în volumele de investiții, România, Slovacia și Bulgaria au înregistrat tendințe pozitive. În ansamblu, volumele din 2020 au scăzut cu 24% față de 2019, anul fiind încheiat cu un volum total de investiții de aproximativ 10,4 miliarde de euro.

Polonia a rămas lider în regiune pe piața de investiții, cu o pondere de circa 51% din totalul celor mai mari 6 țări din Europa de Est, și o valoare totală a tranzacțiilor de investiții în valoare de 5,2 miliarde de euro, urmată de Republica Cehă cu o pondere de 26%, pe fondul vânzării unui portofoliu rezidențial semnificativ. România completează topul cu o cotă de piață de 8,5% și un volum de aproape 900 de milioane de euro (în creștere cu aproximativ 40% față de 2019). Tranzacția finalizată de NEPI Rockcastle, consiliată de Colliers, care implică vânzarea a patru proiecte de birouri către AFI Europe, a reprezentat aproape o treime din piața investițiilor locale în 2020.

„O caracteristică a regiunii în ansamblu – inclusiv a României – este faptul că, cel puțin până acum, nu am văzut o schimbare semnificativă către vânzări de active aflate într-o situație dificilă, pentru că majoritatea proprietarilor au fie planuri pe termen lung, fie așteaptă ca lucrurile să se stabilizeze. Acesta este o schimbare față de recesiunea din 2009-2010 și ar putea sugera că revenirea ulterioară de acum ar putea fi mult mai rapidă decât a fost după acea criză. Decalajul de randament investițional mai generos al României, combinat cu randamentele scăzute pentru alte tipuri de active, sunt de bun augur pentru activele locale în următorii ani”, explică Laurențiu Lazăr, Managing Partner la Colliers România.

Sectorul birourilor a fost dominant în toată regiunea, în 2020, în ceea ce privește tranzacțiile, cu o pondere de 41% din volumul total al investițiilor, urmat de spațiile industriale și logistice, care cresc în mod semnificativ, pe măsură ce investitorii se diversifică în acest sector rezistent la Covid-19 (32%), și departe de sectoarele de Retail și ospitalitate (12%).

Bucureștiul are unul dintre cele mai mari randamente investițional din regiune pentru clădirile de birouri (de 7%), comparativ cu cel mult 4,25% în Praga, 4,65% în Varșovia sau 5,25% în Budapesta. Mai departe, chiriile se mențin relativ stabile, potrivit datelor Colliers din raportul „CEE Investment Scene Q1-Q4 2020”, la 18 euro pe metru pătrat în clădirile premium din cele mai bune zone (și o medie de aproximativ 14 euro pe metrul pătrat), respectiv între 11 și 14,5 euro pe metru pătrat în alte zone din țară.

În următoarele 12 luni, sondajul Colliers pentru investitori „Global Capital Markets 2021 Investor Outlook Report” arată o revenire puternică. Apetitul investitorilor rămâne mare și în acest an, dar vor exista provocări care țin de activele disponibile și de impactul Covid-19. În regiunea EMEA, birourile atrag un interes solid, deși investitorii devin din ce în ce mai selectivi, preferând piețele mari lichide și marile orașe ale Europei.

De asemenea, investitorii văd oportunități în achiziția de terenuri sau suprafețe mai mari precum cele ocupate de magazinele universale, și de a le transforma utilitatea pentru clădiri rezidențiale, birouri, și chiar spații de logistică. Este evidentă o cerere importantă în segmentul centrelor de date, tot mai mulți investitori căutând să încheie parteneriate cu operatori specializați, deoarece activele care produc venituri în Europa sunt limitate. Activitatea este de așteptat să se concentreze din nou în jurul marilor centre ale regiunii.

Related posts

Două noi creșe promise în municipiul Satu Mare

Gruita Ienasoiu

Brexit: Parlamentul European a ratificat acordul de retragere a Regatului Unit din UE

Papuc Irina

VCST Automotive Production, angajări masive în Alba

Stefana Muresan

România Construiește – o campanie de comunicare DEVO 2020 International Forum of Large Developers

Papuc Irina

Jumătate de milion de lei pentru recensământul circulației rutiere pe drumurile din județul Brașov

Ion Surdu

ANRE: În primele 7 luni ale acestui an au crescut importurile de electricitate cu 45 la sută

Papuc Irina

Lenjeria Jolidon, premiată la Gala Elle Style

Nora Dumitrescu

Transformări prin tehnologie: viitorii chiriași ai Equilibrium pot vizualiza virtual spații prin platforma Bright Spaces

Ionut Oprea

Reynaers Romania lanseaza Masterline 8

Împăduriri pe aproape 125 de ha în Bihor

Traian Dan

Sala Unirii din Alba Iulia, reabilitată cu fonduri județene și guvernamentale. Valoarea proiectului, peste 9 mil. lei

Stefana Muresan

Grupul TeraPlast – cifră de afaceri de peste 800 mil. lei, în creștere cu 91%, în 2018

Stefana Muresan

Cramele Recaș, donație de 88.000 de euro pentru susținerea spitalelor din Timișoara

Papuc Irina

Cea mai modernă fabrică de pâine din Europa își aduce oameni de la 50 de kilometri distanță

Stefana Muresan

Cele mai profitabile afaceri mureşene

Ligia Voro

Compania de Apă Someș va extinde rețeaua de apă-canal în zona Gherla

Nora Dumitrescu

Pandemia crește producția la Friesland. Angajări mari la fabricile din Ardeal

Nora Dumitrescu

Infrastructura de apă și canalizare în Transilvania: miliarde de euro pentru apă curată și sanitație

Ion Surdu

„Tranzacțiile M&A: aspecte cheie juridice, fiscale și de business într-o perspectivă 360 de grade” are loc pe 19 noiembrie la București

Papuc Irina

ABSL digital forum 2020

Ionut Oprea

Opera Română îi invită pe clujeni la Balul Operei, dedicat Centenarului Marii Uniri

Stefana Muresan

Școala duală, peste universități, în Timișoara

redactia

Parteneriatul strategic dintre Airbus Helicopters și IAR Brașov privind H215M, întărit cu un acord pe 15 ani

Stefana Muresan

Mașinile care depozitează ilegal deșeuri în Bihor, filmate cu camere cu infraroșu

Traian Dan

Leave a Comment