Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Tenaris își racolează viitorii profesioniști în industrie

300 de elevi de la șase licee cu profil tehnic din localitățile Zalău, Călărași și Câmpina sunt cei mai recenți bursieri selectați în programul Bursa TenarisSilcotub.

“Anul acesta, sprijinul nostru este direcționat spre cei care studiază în domeniul tehnic, au rezultate bune la învățătură și au nevoie de sprijin pentru acoperirea unor nevoi, care în contextul actual au devenit mai stringente. Ne dorim ca această bursă să fie un imbold pentru ei să meargă mai departe pe calea aleasă și să-și găsească locul pe care și-l doresc între profesioniștii din industrie” a transmis conducerea companiei din sectorul metalurgic.

Rodica Duricu este unul dintre cei 300 de bursieri ai TenarisSilcotub din programul de susținere a elevilor din liceele tehnice. Aceasta urmează cursurile unui liceu energetic, însă visul său este să devină inginer electronist. „Bursa mă motivează pe drumul pe care am pornit. Îmi doresc ca, în câțiva ani, să mă număr printre cei care vor dezvolta tehnologia viitorului” spune tânăra.

Un alt program al companiei li se adresează studenților de profil tehnic interesați de domeniul industrial. În cadrul unei suite de webinarii, ei sunt familiarizați de către specialiștii Tenaris cu procesele esențiale dintr-o companie industrială de top. Principalele teme abordate sunt procesele tehnologice, îmbunătățirea continuă, calitatea, data science sau aspecte legate de siguranța și protecția mediului.

Producătorul de ţevi industriale, parte a grupului internaţional Tenaris, controlat de familia italiană Rocca, a realizat în 2019 afaceri de 505 milioane de euro. Societatea exportă 80% din producţie, principalii său clienţi fiind OMV Petrom, Exxon Mobile, Chevron, Autoliv.

 

Fabrica de la Zalău are o capacitate anuală de 250.000 tone oţel şi produce pentru industria energetică şi automotive. TenarisSilcotub e cel mai important producător de ţevi din oţel fără sudură de diametre mici din țară, cu sedii în Zalău, Bucureşti, Câmpina, Călăraşi, Cluj-Napoca.



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Se profilează o rețea de școli în sistem finlandez în Transilvania

Articolul următor

Industria hotelieră europeană va ajunge la nivelul din 2019 începând din 2023

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Vizită regală la Oradea

Marți, 22 aprilie 2025, Primăria Oradea a avut onoarea de a-i primi pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Citeste mai mult

TuȘiTulcea – Festival de savori dobrogene

Tulcea celebrează din nou gustul unic al scrumbiei dunărene și tradițiile pescărești, în cadrul Festivalului „Scrumbii de Rusalii”,…
Citeste mai mult

Aradul mizează pe „Turismul de o zi”

Arădenii sunt invitați să-și descopere județul prin „Turismul de o zi”. Moneasa, Căsoaia, cu tabăra școlară, Ghiorocul, denumit…
Educație
Citeste mai mult

Vizită regală la Oradea

Marți, 22 aprilie 2025, Primăria Oradea a avut onoarea de a-i primi pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei…
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share