Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Turdenii de la EMS Floor se vor extinde în Vestul Europei

Grupul de companii specializate în aplicarea de pardoseli pe bază de răşini își propune să deschidă în acest an o filială în Ungaria, apoi în Germania și Franța, ca parte a strategiei de a atinge afaceri de 20 de milioane de euro.

”Ținta de 20 de milioane de euro o avem în vedere la orizontul anului 2023. În acest an, ne bazăm creșterea în special pe România și pe Ungaria, fiecare dintre cele două piețe urmând să înregistreze un avans de 20%”, a declarat Claudiu Baciu, cofondator al European Multisolutions Systems Group.

EMS FHP Systems (companie care activează în România și Ungaria) a avut afaceri de 4,5 milioane de euro, restul de 5,5 milioane fiind raportate de filialele din Belgia și Luxemburg. Deși compania a realizat cifra de afaceri țintită inițial, 2020 a fost dificil din cauza pandemiei pentru că a venit cu situații și costuri noi, care au necesitat remodelarea businessului și contractelor în derulare, în conformitate cu restricțiile impuse în fiecare țară în care activează.

”În 2021 vom avea filială în Ungaria, unde vrem să avem o cifră de afaceri stabilă. Piața de pardoseli este la același nivel cu cea din România, dar distribuția proiectelor și marjele de profit sunt mai bune. Vom deschide filiala undeva în a doua parte a anului”, a declarat cofondatorul EMS.

Obiectivul este să devină cea mai mare companie de profil din Europa, de aceea focusul va fi pe dezvoltarea piețelor pe care activează deja, pentru ca după 2023 să intre în Franța și Germania, cele mai mari piețe europene pentru pardoseli industriale și hidroizolații. Grupul îşi propune să devină cel mai dorit angajator din industria de profil în Uniunea Europeană. EMS Floor Group este o companie antreprenorială românească fondată la Turda de frații Claudiu și Marius Baciu.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

FlyDubai începe din primăvară operațiunile la Cluj

Articolul următor

Institutul Național de Statistică realizează în martie 2021 recensământul de probă

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share