Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

CBRE, Industrial Destinations: topul regiunilor cu spatii industriale in constructie

București și Timiș conduc în topul celor mai dinamice regiuni, cu 240.000 mp în construcție 2020 a adus un volum record de tranzacții: peste 930.000 mp închiriați 400.000 mp de spații industriale sunt în construcție la nivel național, dintre care 60% sunt deja pre-închiriate.

Stocul modern de spații industriale din România a depășit în 2020 pragul de 5 mil. mp și urmează să ajungă la aproximativ 5,5 mil. mp în acest an, peste 60% din suprafața aflată în construcție fiind deja pre-închiriată, potrivit raportului de research Romania Industrial Destinations, lansat de CBRE.

„2021 are toate premisele pentru a fi un an formidabil pentru piața de spații industriale din România, după ce 2020 s-a dovedit un an record cu peste 930.000 mp tranzacționați. Dezvoltatorii investesc în diferite zone ale țării: de la consacrata zonă a Timișului până la Brașov și Bacău, care încep sa prezinte un interes tot mai mare, beneficiind de terenuri cu potențial pentru dezvoltare și de forță de muncă disponibilă”, a declarat Răzvan Iorgu, Managing Director, CBRE România.

Sursă: CBRE Research

CBRE a intermediat recent cea mai mare tranzacție de prelungire din ultimii ani, respectiv reînnoirea contractului de 85.000 mp de către retailerul Carrefour în cadrul parcului industrial P3 Bucharest Park. Printre cele mai mari tranzacții încheiate în 2020 se mai numără: Ikea (70.000 mp în CTPark Bucharest West) și Profi (58.500, respectiv 57.000 mp în WDP Timișoara și WDP Craiova).

La nivel național, în prezent sunt în construcție aproximativ 400.000 mp de spații industriale, o suprafață de peste 60% fiind deja pre-închiriată, potrivit datelor CBRE Research. Astfel, după ce în 2020 stocul de spații industriale din România a crescut cu peste 570.000 mp, activitatea de dezvoltare continuă alert și în acest an, impulsionată de gradul de neocupare de doar 8% la nivel național.

Cu un stoc existent de 2,3 mil. mp, București și împrejurimile, respectiv Ilfov, continuă să atragă cel mai mare volum de noi dezvoltări, fiind în construcție peste 140.000 mp. Pe locul următor, cu un stoc de 1,2 mil. mp, se află regiunea de nord și nord-vest a țării, care include Timișoara Arad și Cluj-Napoca. În această zona, dezvoltatorii au în construcție aproximativ 130.000 mp, dintre care peste 100.000 mp se află în județul Timiș, conform raportului Romania Industrial Destinations.

„Timișoara și Arad continuă să atragă atenția companiilor care au nevoie de spații logistice, bucurându-se de infrastructură și acces facil către București și granițele de nord și nord-vest ale țării. Discutăm cu multe companii, inclusiv din industria de retail și domenii conexe, care sunt interesate să își extindă sau să își mute spațiile de depozitare în această zonă”, a declarat Daniela Gavril, Head of Research, CBRE România.

O altă zonă dinamică în termeni de noi proiecte este regiunea din centrul României, care include orașe precum Deva, Sibiu, Târgu-Mureș și Brașov, unde există un stoc de circa 670.000 mp care urmează a crește cu 10% doar în acest an, dintre care aproximativ 15.000 mp sunt în construcție în Brașov.

Estul și nord-estul României, cu destinații precum Bacău și Iași, a ajuns de curând pe radarul investitorilor în sectorul industrial, având avantaje precum costuri reduse cu forța de muncă, absența marilor dezvoltatori internaționali și o ofertă consistentă de terenuri disponibile pentru dezvoltare, mai relevă raportul Romania Industrial Destinations.

România a avut în ultimii cinci ani un ritm rapid de dezvoltare al pieței industriale, stocul dublându-se în această perioadă. Cu toate acestea, cu doar 260 mp de spații industriale per mia de locuitori,  țara noastră se situează sub media regională. Spre comparație, Polonia are o medie de 510 mp per mia de locuitor,i iar Cehia, 840 mp per mia de locuitori. În următorii 5 ani, calculele noastre indică o creștere a stocului de spații industriale cu peste 50%, până la 8 mil. mp, în acest moment, dezvoltatorii având aproape 400.000 mp de spații industriale în construcție.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

EHang Partners to Build Eco-Sustainable Vertiport in Italy

Articolul următor

Firmele din Ardeal sunt invitate să participe online gratuit la Târgul Canton

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share