Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Farmec și-a crescut cifra de afaceri în 2020 cu aproape 10%

Farmec a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 287,9 milioane lei (59,5 milioane euro), înregistrând faţă de anul 2019 o creştere cu 9,7%, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Dinamica bună se datorează strategiilor companiei din anul precedent, ce au vizat adaptarea întregului business, de la comunicare şi marketing, la cercetare şi producţie – culminând cu producţia de dezinfectanţi – pentru a răspunde astfel nevoilor identificate în piaţă. Creşterea se datorează şi rezultatelor din segmentul e-commerce, care a înregistrat o creştere cu 82% a vânzărilor, raportat la 2019, traficul general de pe site crescând cu aproximativ 45%. În plus, pe zona de Key Accounts, Farmec a obţinut un avans al vânzărilor de 9,8%, în condiţiile în care comerţul tradiţional a înregistrat o scădere a vânzărilor, fiind canalul de distribuţie cel mai afectat de pandemie, citează bursa.ro.

În ceea ce privește perioada de la începutul pandemiei, în perioada martie – aprilie, Farmec a prioritizat producţia săpunurilor antibacteriene, a produselor pentru curăţenie, a celor pentru igienizarea mâinilor şi a dezvoltat în regim de urgenţă o categorie nouă de produse – biocidele. În mai puţin de 2 luni au fost puşi pe piaţă dezinfectanţii Farmec pentru mâini, pentru uz personal, având o concentraţie de 70% alcool izopropilic, precum şi dezinfectanţii pentru mâini şi suprafeţe din gama Dermofarm, pe bază de alcool etilic 80%, creaţi special pentru uz medical şi profesional.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Fabrică de plicuri de hârtie pentru semințe la Câmpia Turzii

Articolul următor

Magazin pentru animale de companie, deschis în Piața 100 (Ocska) din Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share