Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Șapte milioane de lei prin POCU, pentru dezvoltarea afacerilor într-un cartier din Timișoara

Un cartier din Timișoara va beneficia de șapte milioane de lei pentru școlarizare în domeniul afacerilor, dar și pentru deschiderea de noi firme. Peste patru milioane de lei vor fi utilizați de Grupul de Acțiune Locală Freidorf în cadrul proiectului Antreprenoriat pentru comunitatea marginalizată Freidorf. Parte a Strategiei de Dezvoltare Locală, acesta este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020/

Contractul a fost semnat pe 31 martie și este în valoare de 4.308.554,90 lei. Printre activitățile proiectului se numără informarea publicului cu privire la formare

antreprenorială, selectare grup țintă, formare antreprenorială, selectarea planurilor de afaceri ce vor fi finanțate, implementarea planurilor de finanțare. Prin acest proiect vor fi înființate și finanțate 30 de firme, cu suma de 25.000 euro.

Beneficiarii cursurilor de formare antreprenorială trebuie să fie persoane cu vârsta între 18 și 64 ani, să aibă domiciliul în teritoriul aflat în zona GAL Freidorf și să fie persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.

Pe măsură de proiectele selectate de către GAL vor fi contractate, GAL Freidorf va anunța populația privind accederea în grupurile țintă în cazul proiectelor POCU, precum și investițiile ce vor fi realizate în cadrul proiectelor POR.

Asociația Grupul de Acțiune Locală Freidorf (GAL Freidorf), implementează Strategia de Dezvoltare Locală în cartierele: Freidorf, Dâmbovița, Calea Șagului, Steaua, Fratelia, Iosefin. Valoarea Strategiei este de 7 milioane euro, banii fiind împărtiți în două direcții: proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional și Programul Operațional Capital Uman.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Jumătate de milion de lei, bani nerambursabili, pentru strategia de dezvoltare a județului Timiș

Articolul următor

Prima școală internațională din vestul României preconizează înscrierea a 450 de noi elevi pentru anul școlar următor

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share