Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Angajații Universității Babeș-Bolyai, acces la burse pe trei continente

America Latină, China și Africa sunt destinațiile programului de mobilități pentru cadrele didactice ale Universității Babeș-Bolyai (Cluj-Napoca), prin rețeaua de SGroup – Universities in Europe.

Instituția clujeană a demarat acțiunea de participare la programul de mobilitate InterContinental Academic Exchange, în vederea promovării și facilitării cooperărilor dintre membrii SGroup și partenerii din afara continentului european. Acesta implică mobilități în America Latină, China și Africa pentru cadrele didactice, cercetătorii și personalul administrativ ai universităților membre ale rețelei.

Candidații vor trece printr-un proces de selecție la universitatea de origine, iar Comitetul de Selecție al SGroup va evalua aplicațiile în decurs de două săptămâni. Mobilitatea se poate efectua până la finalul acestui an calendaristic. Vor fi alocate mobilități în America Latină, șase în China și două în Africa, candidaților acordându-li-se o bursă de 1.000 euro / mobilitate.

Durata mobilității poate varia între șapte zile și o lună, bursa rămânând fixă, indiferent de perioadă. La finalul mobilității, beneficiarii vor trebui să completeze un formular de evaluare, luând în considerare scopurile atinse în perioada respectivă, urmând ca evaluarea finală să fie analizată de Comitetul SGroup.

Candidații trebuie să aibă un interes profesional în cooperarea cu America Latină, China, respectiv Africa. Un singur candidat va fi selectat pentru mobilitate în America Latină, unul în China și unul pentru Africa. După selecția la nivel de universitate, dosarul candidatului va fi trimis SGroup pentru selecție la nivel european.

Total
3
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Exproprieri suplimentare pe Autostrada Transilvania

Articolul următor

Orașul Brașov va găzdui Forumul Orașelor Verzi

Citește și:
Sălajul are nevoie de autostrăzi pe bune, nu doar pe hârtie.
Citeste mai mult

Autostrăzile pe hârtie ale Sălajului

În teorie, județul din Nord-Vestul României trebuia să aibă finalizate trei secțiuni din Autostrada Transilvania (A3), practic încă…
În cadrul galei de decernare a Premiilor Progresiv 2023, eveniment care premiază inovația și performanța în piața de retail & FMCG, Farmec a ridicat trofeul la categoria Best New Non-food Product, pentru cea mai recentă gamă lansată: Gerovital Must Have.
Citeste mai mult

Farmec ia premii în serie la București

Trei distincții au fost obținute, în ultima perioadă, de către fabricantul de produse cosmetice din Cluj-Napoca. În cadrul…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
3
Share