Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Universal Alloy și-a deschis centru de vaccinare

Marii angajatori economici din Maramureș au început operaționalizarea unor centre temporare, în incinta societăților, pentru a crește adresabilitatea la vaccinare și a veni în sprijinul celor care doresc să se imunizeze împotriva noului coronavirus.

Un centru a fost activat la Universal Alloy Corporation Europe, în comuna Dumbrăvița, unde sunt imunizați angajații, familiile acestora și colaboratorii UACE. “Compania noastră a luat, încă din primăvara anului trecut foarte multe măsuri de prevenire și limitare a răspândirii noului orconavirus. În toată această perioadă, am colaborat permanent cu autoritățile județene, în special cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) Maramureș.

Cu aceasta am inițiat, în urmă cu câteva luni, o discuție legată de deschiderea unui centru de vaccinare în incinta fabricii. În momentul în care a fost aprobat cadrul legal, am reușit să-l operaționalizăm. E un proiect care vine în sprijinul celor 1.800 de angajați, a familiilor lor și a colaboratorilor noștri. Sperăm ca rezultatele să fie pe măsură”, a declarat Daniel Vărzaru, Development and Government Relations Director al UACE.

”Acest proiect a generat deja reacții pozitive. Ne bucură faptul că sunt multe persoane care și-au exprimat dorința de a se vaccina. În perioada următoare se va continua vaccinarea în baza listei puse la dispoziție de angajator. Cei care doresc să se vaccineze nu mai trebuie să-și facă programare prealabilă pe platforma de vaccinare.

Ei se înscriu pe lista deschisă de angajator, care, ulterior, ne este comunicată nouă, în vederea asigurării numărului de doze necesar. Din punct de vedere organizatoric se asigură partea logistică și informatică de către societatea comercială. Sperăm că acest interes crescut pentru vaccinare să fie menținut și în perioada următoare”, a spus Rareș Pop, director executiv al DSP Maramureș.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Peste 100 de mașini de epocă la Retro Parada Primăverii 2021 de la Oradea

Articolul următor

Investiții pentru amenajarea Crișului Repede în Oradea de peste 2 milioane de lei

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share