Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Universitatea de Vest Timișoara investește 11 milioane în reabilitarea și extinderea unei aflate în zona zero a orașului

Open Robotics Intelligent Grid 2023

O treime din lucrările de reabilitare și extindere a clădirii Universității de Vest Timișoara situată pe strada Paris din Timișoara, care a găzduit și Biblioteca Britanică, respectiv editura și tipografia instituției, au fost executate. Pe lângă reabilitarea clădirii istorice, aici se va realiza un nou corp cu 15 săli de seminar și trei de curs, dar și un amfiteatru cu 120 de locuri.

Proiectul privind „Reabilitarea și extinderea spațiilor de învățământ în vederea creșterii relevanței învățământului universitar socio-economic”, având ca beneficiar

Universitatea de Vest din Timișoara, cuprinde reabilitarea generală a imobilului de pe Paris, extinderea cu un corp nou de clădire și mansardarea construcției existente.

Vor rezulta 15 săli de seminar și trei de curs, trei spații expoziționale, un amfiteatru cu o capacitate de 120 de locuri, un cabinet pentru activități practice, două centre colaborative, două birouri administrative și alte spații conexe.

Lucrările de construcții sunt în curs de desfășurare, gradul de realizare fiind de aproximativ 28%.

S-au realizat lucrări de rezistență la corpul nou și cel existent, lucrări de arhitectură, respectiv desfaceri și demolări, protecții si izolații, compartimentări, finisaje interioare și exterioare, refacerea învelitorii și realizarea terasei necirculabile, hidroizolarea demisolului, lucrări la partea de tâmplarie și de instalații (termice, de climatizare, electrice, de detectare incendiu) etc.

Construcția va fi refuncționalizată pentru activități educaționale destinate ciclurilor de master și doctorat.

În imobilul de pe strada Paris ar urma să lucreze 1.450 de masteranzi și doctoranzi, alături de cadre didactice de la cinci facultăți ale UVT (Economie și Administrare a Afacerilor, Drept, Sociologie și Psihologie, Litere, Istorie și Teologie, Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării), care în infrastructura realizată să beneficieze de condiții de creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii pe piața muncii.

Valoarea totală a investiției este de 11,1 milioane lei, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 10,8 milioane lei, asigurată prin Regio-POR 2014-2020, Axa Prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale.

Data de finalizare, conform contractului, este 30.09.2022.

Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea infrastructurii de educație și formare pentru asigurarea unui proces educativ la cele mai înalte standarde, care să contribuie la creșterea relevanței învățământului terțiar universitar în relație cu piața forței de muncă și sectoarele economice competitive.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Succes al industriei sportive: Clujul va găzdui un turneu WTA

Articolul următor

Șomajul tehnic a adus 248 de milioane de lei pentru firmele din Timiș

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share