La depunerea de oferte pentru proiectarea și execuția de lucrări la obiectivul major de investiții Autostrada Lugoj – Deva (A1) s-au prezentat nouă companii sau asocieri.
Este vorba despre lotul 2: km 27+620 – km 56+220 – secțiunea E și finalizarea secțiunii D, în total 9,13 km, unde a avut loc depunerea candidaturilor pentru procedura de atribuire a contractului. Până la termenul limită de depunere au depus candidaturi nouă ofertanți.
Aceștia provin din Turcia (5), Grecia (2), Italia (2), Austria (1), România (1), printre companii numărându-se Strabag, Pizzarotti, Aktor sau FCC Construction. Comisia de evaluare va analiza candidaturile în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și cu legislația în domeniul achizițiilor publice.
Prezenta procedură este de tipul licitație restrânsă, iar din cei nouă candidați autoritatea contractantă va selecta un număr de maximum șase candidați care vor depune oferte tehnice și financiare în etapa a II-a a procedurii de achiziție publică.
Valoarea estimată a contractului este de 1,3 miliarde de lei, fără taxa pe valoarea adăugată. Traseul are o lungime de 9,1 km, din care 2,1 km de tunel forat. Sursa de finanțare o reprezintă fondurile europene nerambursabile. Termenul de finalizare prevăzut este 10 luni proiectara și 28 de luni execuția.
Conform condițiilor din acordului de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul secțiunii E2, în contexul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului. Lungimea celor două tuneluri va fi de 2,13 km. Ele vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11 m.