Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Life Is Hard intră în comerțul electronic

Furnizorul de soluții informatice Life Is Hard (LIH), a raportat preluarea integrală a unuia dintre principalii jucători din comerțul electronic din România.

“Am semnat contractul de preluare a 100% din pachetul de acțiuni al Innobyte Solutions București (ISB), unul din principalii jucători pe piața de e-commerce din România. Noua deținere pe care LIH o are în ISB consolidează demersurile noastre de creștere a fundamentului companiei.

Ne dorim să ne sporim relevanța pe zona de digitalizare, iar cu Innobyte alături deținem o competență nouă, în e-commerce, pe o piață care se dezvoltă accelerat. Putem aduce, astfel, mai multă valoare clienților și acționarilor noștri”, a declarat Cătălin Chiș, președintele LIH. Tranzacția e estimată la 9,1 milioane de lei.

Suma urmează a fi achitată în două tranşe (2021 și 2022), prin conversia în acţiuni emise de LIH, în urma majorării de capital social ce va fi supusă aprobării acționarilor acesteia. După realizarea tranzacției, actualii asociaţi ai Innnobyte urmează să deţină acţiuni în cadrul LIH, iar echipa de management va rămâne implicată în dezvoltarea afacerii e-commerce, în rol operaţional.

Innobyte este o companie românească de dezvoltare de software specializată în comerț electronic fondată de către antreprenorul Cătălin Şomfălean. Prima companie românească dezvoltatoare de soft listată la Bursa de Valori Bucureşti, LIH este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii pentru proiecte smart city și deţine cea mai utilizată platformă de brokeraj în asigurări din România.

În 2020, LIH a demarat demersurile de preluare a altor două companii: Active Power Solutions și Treecomm. LIH are o capitalizare de 58 de milioane de lei, principalii acționari fiind Cătălin Chiş (39,2%) și Active Power Solutions (37,5%).

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Oradea va testa autobuzul electric produs de ATP Trucks Automobile Baia Mare

Articolul următor

Amazon a pus ochii pe Cluj

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share