Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

CIS GROUP își extinde activitatea în Republica Moldova prin compania CIS GAZ TRADING

CIS GROUP, unul dintre cei mai importanți jucători din industria de gaze naturale din România, își extinde activitatea în Republica Moldova prin subsidiara CIS GAZ TRADING, în baza obținerii licenței de furnizare a gazelor naturale și energiei electrice de la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

 

Aniversând anul acesta 30 de ani de la înființare, holding-ul de firme CIS plănuiește în 2022 atingerea unui procent de 25% din business-ul său din activități de export și trading internațional. Anul trecut, cifra totală de afaceri agregată a firmelor grupului a fost de 40 milioane de euro.

„Ne bucurăm că reușim să ne consolidăm poziția pe piața din Republica Moldova, unde suntem prezenți încă de anul trecut prin intermediul diviziei de construcție – montaj conducte. Prin cele patru mari divizii de business ale grupului ne dorim să ne extindem activitatea pe piața energetică regională, atât în Republica Moldova, cât și în Bulgaria, Serbia sau Grecia, unde am semnat deja primele contracte de parteneriat”, a declarat Sebastian Călugăr, CEO al CIS GROUP.

În ultimii trei ani subsidiara CIS GAZ, parte a CIS GROUP, a executat unele dintre cele mai importante proiecte strategice din istoria companiei, care sunt incluse în „Planul de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale în perioada 2020 – 2029”, având drept beneficiar SNTGN Transgaz SA și Vestmoldtransgaz Republica Moldova. De altfel, la finalul anului trecut, CIS GAZ a fost desemnat de către ANRE drept Furnizor de Ultimă Instanță (FUI) de gaze naturale în România.

Printre proiecte se numără Extinderea Interconectorului Iași–Ungheni–Chișinău (Faza II, LOT I și LOT II ) pentru alimentarea cu gaze naturale a Republicii Moldova și creșterea capacității de transport, în perspectiva oferită și de lucrările executate în proporție de peste 80% în prezent pentru Conducta transport gaze naturale DN700 Onești – Gherăești – Lețcani (LOT I și LOT II).

Pentru 2021, planurile CIS GROUP includ dezvoltarea portofoliului de proiecte în regiunea CEE, în special în zona de trading de gaze naturale și construcția de conducte și instalații gaze naturale, dar și continuarea dezvoltării portofoliului de clienți business și casnici pentru furnizarea de gaze naturale și energie electrică în regiune.

 

DESPRE CIS GAZ

CIS GAZ este o companie românească cu capital 100% privat având o experiență de 30 de ani pe piața locală. Activitatea companiei se derulează prin intermediul celor patru mari divizii – furnizare gaz, construcție – montaj conducte, mentenanță, integritate conducte și furnizarea de echipamente pentru industria de gaze naturale și țiței.
În prezent, compania parcurge un plan de restructurare și modernizare de business având ca finalitate o nouă structură de tip holding: CIS GROUP. Dezvoltarea grupului se bazează pe liniile de business deja deschise, operate de către Sebastian Călugăr, în calitate de CEO al viitorului holding.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Ce faci atunci când jumătate din locurile de muncă vor dispărea în 2055?

Articolul următor

Comunitatea se mobilizează pentru dezvoltarea proiectelor OncoHelp

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share