Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

SOS: dispar punctele de distribuție a presei din Cluj

Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC) a tras un semnal de alarmă în privința reducerii drastice de pe spațiul public a punctelor de distribuție a presei locale și naționale.

Acum clujenii mai pot achiziționa publicațiile locale și naționale în format tipărit doar de la 20 de chioșcuri. Dintre acestea, 14 ar urma să fie desființate până la finalul acestei luni, din dispoziția municipalității.

APPC susține că dezmembrarea rețelei de distribuție a presei tipărite afectează accesul cetățenilor la informații de interes public verificate și documentate, într-o perioadă în care mediul online e asaltat de conținut fals și dezinformare. Măsura va avea ca efect scăderea drastică a veniturilor presei locale în format tipărit – un domeniu și așa afectat de pandemia de COVID-19, avertizează organizația.

“Piața de publicitate s-a redus cu 39% în aprilie 2020, comparativ cu aceeași lună a anului 2019. Presa tipărită și radioul au fost cele mai lovite, cu pierderi de 60%”, notează raportul despre starea presei în 2021, realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent și Fundația Friedrich Naumann.

Dacă în 2010 numărul chioșcurilor de distribuție a presei se ridica la 200, la începutul pandemiei de COVID-19, numărul lor scăzuse la 40. APPC consideră că existența produselor media locale în format tipărit e esențială pentru informarea corectă și consecventă a cetățenilor orașului, într-o perioadă în care organizațiile nonguvernamentale naționale și internaționale semnalează un declin al transparenței publice.

“Presa locală asigură accesul cetățenilor la informații legate de cheltuirea banilor publici și activitatea instituțiilor publice, misiunea ei fiind de a servi doar interesul cetățenilor. Prin dezmembrarea rețelei de distribuție a presei locale și naționale fără a oferi o soluție alternativă, asistăm, de fapt, la blocarea accesului publicului larg la produsele media în format tipărit. Existența publicațiilor locale este o condiție necesară pentru conservarea democrației și asigurarea pluralității opiniilor”, conform APPC.

Aceasta este organizație reprezentativă a presei clujene și numără peste 50 de jurnaliști activi și alte câteva zeci de membri susținători, majoritatea foști jurnaliști. De-a lungul celor 15 ani de activitate, APPC a organizat zeci de dezbateri, training-uri și manifestări de solidarizare sau de protest.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

“Energeticienii din România au fost căliți în primul val de regenerabile”

Articolul următor

Mocănița Apusenilor va începe să circule între Câmpeni și Abrud de Rusalii

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share