Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Viitorii arhitecți ai Clujului își prezintă proiectele la Muzeul Etnografic

Comunitatea Facultății de Arhitectură și Urbanism (FAU) organizează anul acesta la Muzeul Etnografic al Transilvaniei expoziția sa anuală a proiectelor studenților.  

Expoziția care se derulează până în 11 iulie este o expresie sintetică a proiectelor studenților FAU – componentă a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, realizate în anul universitar 2020-2021, unul diferit prin provocările generate de pandemie, într-un proces de învățare și studiu online.

“Spre deosebire de anii anteriori, aceasta este o expoziție de proiecte realizate online. Am vrut să dovedim că, în ciuda faptului că vremurile au fost grele și că nu ne-am putut întâlni față în față, relația profesor – student  a fost extrem de bună. Arhitecții și studenții au dovedit acest lucru”, a precizat Dana Opincariu, prodecan al UTCN.

„Formarea arhitecților este lungă și laborioasă. Ea se bazează pe serii de încercări și reveniri, aprofundări și ameliorări, refaceri și renunțări, căutări și propuneri. Această expoziție arată doar o sinteză a unor procese care au însumat multe ore și săptămâni de studiu individual și îndrumare didactică.

Expoziția anuală a acestui ”an altfel”, care a mutat interacțiunea specifică atelierelor pe internet, cuprinde proiectele studenților realizate la disciplinele: proiectare de arhitectură (anii I, II și III) și studiul formelor (anul I), sinteze de proiectare (anii IV și V) și lucrări de pregătire a examenului de diplome absolvenți 2021”, argumentează organizatorii evenimentului.

De asemenea, sunt expuse proiecte din domeniul arhitectură de interior, reprezentată la FAU prin disciplinele proiect de specialitate mobilier (anul III) și proiectare specializată interior (anul IV).

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Aquatim derulează o investiție de 29 de milioane de lei într-o comună periurbană a Timișoarei

Articolul următor

Autostrada Transilvania, cea mai avansată din PNRR

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share