Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cum vor arăta viitoarele blocuri de pe platforma Libertatea

Dezvoltatorul White Star Real Estate (WSRE) a anunțat prețurile primelor locuințe care se construiesc pe spațiul în care mai demult funcționa producătorul clujean de mobilă Libertatea.

Acestea vor avea prețuri de pornire cuprinse între 70.000 și 130.200 de euro, plus taxa pe valoarea adăugată, conform primelor anunțuri. Complexul va îngloba la final 268 de locuințe și 15.000 mp de zone verzi. Dezvoltatorul a precizat că va preda apartamentele la stadiu finisat. “La finalizarea întregului proiect vom avea 5.000 mp de retail și servicii, care vor contribui la calitatea vieții în Liberty Residential”.

Planul urbanistic zonal (PUZ) prevedea parcelarea terenului de 4,5 ha pe care vor fi ridicate noile clădiri: două blocuri, trei imobile de birouri, o grădiniță. Se prevede amenajarea terenului: spații verzi (plantații înalte, medii și joase), sistem de alei şi platforme pentru circulaţii auto și pietonale, stații de biciclete, mobilier urban, amenajări pentru joacă, odihnă și activităţi în aer liber, platforme subterane de colectare selectivă a deșeurilor pe patru fracții.

Clădirile de locuințe și birouri vor avea cinci etaje, plus unul retras, iar grădinița va fi cu un etaj. WSRE a cumpărat LTP cu 40 de milioane de euro, de la Fribourg Development, fond deținut de fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza. Complexul includea 18.000 mp de foste clădiri industriale, transformate de Fribourg într-un parc tehnologic modern. Cele cinci clădiri de birouri sunt certificate ecologic BREEAM.

Acestora li se adăugau cele 3 ha de teren prevăzute pentru dezvoltări viitoare. WSRE activează în Europa Centrală și de Est cu dezvoltare și management imobiliar în Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România. Acesta a dezvoltat, în ultimele decenii, 50 de proiecte, de 2,3 milioane mp. Grupul este prezent în România din 2006, cu birourile într-un nou centru de business din nordul Bucureștiului.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Universitarii clujeni vor face strategia de dezvoltare a Sălajului

Articolul următor

USAMV a scos la vânzare cireșe sub prețul pieței

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share