Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Examenul la medicină a monopolizat marile sălile de sport ale Clujului

Sala Polivalentă și Sala Sporturilor au fost blocate timp de două zile pentru examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca, din perioada 24 și 25 iulie.

Probele scrise au avut loc atât în amfiteatrele UMF, cât și la Sala Sporturilor Horia Demian, la Sala Polivalentă BTarena și la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai. S-au amenajat 15 săli de examen, în organizarea examenului fiind implicate 400 de cadre didactice, studenți și personal administrativ din cadrul UMF.

“Avem deja experiența anului trecut în organizarea examenului de admitere și a celui de rezidențiat, în condițiile speciale impuse de pandemie. Mă bucur că am reușit să le oferim candidaților condiții excelente, astfel încât să se simtă în siguranță și să se poată concentra la rezolvarea grilelor de concurs”, a transmis Anca Buzoianu, rectorul UMF.

Anul acesta, au concurat 1.700 de candidaţi pentru 714 locuri la buget (24 pentru românii de pretutindeni) şi 255 de locuri cu taxă. Patru candidați au fost admişi fără concurs, la programul de studiu medicină, în calitate de olimpici cu performanţe recunoscute la concursuri naţionale şi internaţionale.

Cele mai căutate specializări au fost medicină, cu 2,47 candidați pe un loc, radiologie și imagistică – 2,34, asistență medicală generală – 1,89,  tehnică dentară – 1,7. La medicină, s-au înscris 943 de candidați. Interesul crescut pentru asistență medicală generală s-a menținut, cu 189 de candidați. La medicină dentară și farmacie s-au înscris 109, respectiv 64 de candidați.

Examenul de admitere a constat într-o probă unică, scrisă, în limba română, în sistemul grilă, cu durata de 2 ore. La medicină, cea mai mare notă obținută la concursul de admitere a fost 9,85, la medicină dentară 9,21, iar la farmacie nota maximă, 10, a fost obținută de patru dintre candidați.

La programul de studiu balneo-fiziokinetoterapie și recuperare, nota cea mai mare a fost 10, la asistență medicală generală 9,75, la radiologie şi imagistică 9.85, la tehnică dentară 9,55, la nutriţie şi dietetică 10, cinci candidați obținând același rezultat maxim. Rezultatele finale, după contestații, se vor afișa în 28 iulie, iar candidații declarați admiși își vor putea confirma locul în perioada 29 iulie – 13 august.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Cum să-ți faci joaca la păcănele mai interesantă?

Articolul următor

Monedele digitale devin în România instrumente de plată fără numerar

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share