Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

120 de liceeni participă la Tabăra de leadership pentru mediu Eco Provocarea

120 de liceeni și profesori din toată țara vor participa la Tabăra de leadership pentru mediu Eco Provocarea, între 25-28 august, la Moieciu de Sus, Brașov. Ei s-au implicat în activități practice și educaționale, de reciclare, igienizare, plantare, târguri de economie circulară sau în realizarea unor grădini multifuncționale, în ediția a 10-a Concursului Național Eco Provocarea, desfășurat pe parcursul anului școlar 2020-2021.

Eco Provocarea, programul educațional de mediu al Viitor Plus, organizează Tabăra de leadership pentru mediu. Anul acesta, alături de Școala de valori și invitați speciali, Eco Provocarea propune activități educaționale și de dezvoltare personală, în beneficiul elevilor.

În Eco Provocarea strângem deșeuri, învățăm cum să respectăm natura, colectăm pentru reciclare și plantăm. Fiecare dintre aceste obiceiuri sănătoase pentru oameni și mediu au un echivalent practic aceste zile, în echipele ce reprezintă licee din toată țara”, spune Teia Ciulacu, președintele asociației Viitor Plus.

În 27 august vor avea loc întâlniri dintre elevi și invitați din zona de interes a pădurilor, precum și cei responsabili ai managementului deșeurilor, pasionați de economie circulară, dar și specialiști în urbanism și grădini multifuncționale.

Invitații speciali sunt: Octavian Berceanu – Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Allen Coliban – Primarul Orașului Brașov, Corina Murafa – coordonatoarea inițiativei Next Now/Planet and Climate Change al Ashoka Global, membră în Consiliul Economic și Social, Ema Cumpătă – coordonator de comunicare ECOTIC, Radu Melu – managerul național al departamentulului Păduri al WWF România, Florin Stoican – președintele Asociației Parcului Natural Văcărești, al Asociației Kogayon, fondator al Parcului Național Buila Vânturarița, Raluca Șerbănică – coordonator dezvoltare ferma bio&co Ateliere Fără Frontiere, Teia Ciulacu – președintele asociației Viitor Plus, din partea programului Adoptă un Copac, Alina Gurău – responsabil educațional Viitor Plus, Roxana Dobre – asistent program Harta Reciclării.

Eco Provocarea este un program educațional adaptat ca activitate extracurriculară care se adresează elevilor și profesorilor din întreaga țară, care generează impact de mediu, prin cantități semnificative de deșeuri trimise spre reciclatori, de areale naturale igienizate, de obiecte utilizate reintroduse în economie sau de grădini multifuncționale deschise comunităților, precum și un impact educațional, prin numărul materialelor educaționale non-formale care ajung să fie predate la clasă elevilor de liceu, de școală primară sau gimnazială.

Anul acesta, concursul se desfășoară cu sprijinul Tenaris Silcotub, Goldman Sachs Gives, L’Oreal Romania, Nepi Rockastle, ECOTIC, Decathlon, DSSmith, BRD SocGen, Institutul Francez din România și Ambasada Franței.

Viitor Plus este o organizație non-profit cu o experiență de peste 15 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un copac!, Atelierul de Pânză, RECICLETA, Harta Reciclării, Eco Provocarea, Biroul Eco, Amenajarea eco-turistică a cascadei Bigăr, Regenesys, POD cu POD luminezi o casă.

Total
15
Shares
Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Festival de Cluj și criptomonedă de Sibiu: parteneriat între UNTOLD și Elrond

Articolul următor

Zilele Culturii Maghiare la Oradea

Citește și:
Citeste mai mult

ibis Styles la Brașov in 2024

Accor, unul dintre grupurile lider la nivel global în domeniul ospitalității, își extinde portofoliul în România. Grupul a…
Zi de Zi știri economice:
Total
15
Share