Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Salariul minim din România trebuie majorat, dar într-un mod predictibil pentru mediul de afaceri

În urma deplasărilor realizate prin țară și în urma discuțiilor purtate cu mediul de afaceri din mai multe județe, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a concluzionat că în economie există în acest moment două mari probleme. Una se referă la munca la negru sau gri, iar cea de a doua la necesitatea majorării salariului minim în România.

În privința primei probleme, afectați sunt atât beneficiarii, dar și angajatorii și statul.

„Munca la negru sau munca la gri, subdeclarată, afectează persoanele care prestează astfel de activități în afara cadrului legal. Afectează și angajatorii, pentru că se creează o competiție neloială între cei care plătesc legal forța de muncă și cei care apelează la forță de muncă la negru. Evident, afectează și bugetul statului. Împreună cu Inspecția Muncii, am lansat o campanie prin care întâi informăm angajatorii că suntem în acest proces de legalizare a activităților profesionale, încercăm să prevenim munca la negru, pentru ca apoi, evident, să acționăm, legal, dacă se identifică situații de muncă la negru”, a declarat Raluca Turcan, vineri, la Timișoara.

De asemenea, ea a discutat și despre majorarea salariului minim. În prezent se lucrează la o bază de discuții, pe care patronatele și sindicatele să lucreze. De asemenea, această majorare trebuie să fie una predictibilă.

„O altă problemă pe care am discutat-o cu angajatorii este cea legată de salariul minim. Concluzia unanimă este că salariul minim în România trebuie să crească (…) Intenționăm ca până la finalul lunii octombrie să putem pune o variantă pe masa negocierilor, astfel încât să oferim și predictibilitate mediului de afaceri cu privire la nivelul salariului minim ce va intra în vigoare de anul viitor (…) Nivelul de salarizare din România, dacă ne uităm inclusiv la cifrele care arată costul forței de muncă în România, reprezintă un motiv pentru migrarea oamenilor și alegerea lor de a lucra în străinătate”, a mai spus ministrul Muncii.

Aceasta a admis totuși că, în afară de salarii, românii preferă străinătate și pentru calitatea sistemului medical, a celui de învățământ și a infratructurii.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Raul Ciurtin și-a lansat la bursă fabrica de conserve

Articolul următor

Timișul a primit sprijin de la bugetul de stat în valoare de 480 de milioane de lei, în perioada pandemiei. România, 7,3 miliarde lei

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share