Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Oportunități de finanțare, discutate la conferința internațională “Valorile europene în regiunile din România“

Oportunitățile de finanțare din fonduri europene până în 2027 vor fi discutate marți, 28 septembrie, în cadrul unei conferințe internaționale, organizată de Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România (ROREG).

Evenimentul se adresează autorităților publice locale, dar și tuturor celor interesați de dezvoltarea comunităților și se va desfășura online. Din partea Comisiei Europene va participa Elisa Ferreira, comisar european pentru coeziune și reforme, dar și experți naționali și internaționali în domeniu.

Conferința deschide seria de evenimente dedicate schimbului de experiență și expertiză la nivelul autorităților publice din România, astfel încât orașele să facă față provocărilor și oportunităților într-un mod strategic, sustenabil și în beneficiul cetățenilor, transmite ADR Centru.

Câteva dintre întrebările la care participanții vor încerca să genereze răspunsuri sunt:

Care este viitorul regiunilor din România? Care sunt direcțiile UE în ceea ce privește oportunitățile de finanțare din fonduri europene pentru dezvoltare regională în perioada 2021-2027? Ce pot face autoritățile publice locale pentru creșterea calității vieții locuitorilor lor?

Din partea Comisiei Europene va participa Elisa Ferreira, Comisar European pentru Coeziune și Reforme. Conferința reunește numeroși experți internaționali ai Comisiei Europene, Băncii Mondialeși experți naționali din partea Agențiilor pentru Dezvoltare Regională, Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Programul conferinței cuprinde prezentări, dezbateri și 4 sesiuni tematice: Regiuni verzi, Instrumente de dezvoltare urbană, Regiuni inovatoare și Dezvoltarea capacității administrative la nivel regional.

„Suntem în perioada în care realizăm tranziția de la sistemul de management al investițiilor alocate pentru dezvoltare între 2014 și 2020, pregătindu-ne să abordăm procesul de dezvoltare regională în calitate de Autorități de Management, pentru Programul Operațional Regional 2021-2027. Această conferință internațională este foarte importantă acum, pentru că ne definește calea pe care o vom urma în viitorii ani, noi, la nivelul Regiunii Centru urmând să gestionăm un buget de peste 1,5 miliarde euro. În întreaga regiune Centru rezultatele muncii noastre se văd și cetățenii cunosc faptul că suntem angajați decis pe calea construcției europene. Noi, toate ADR-urile din țară, împreună cu consiliile de dezvoltare regională, am asigurat interfața între instituțiile UE și toți parteneri ilocali: din rândul administrației locale, din mediul de afaceri, din societatea civilă și mediul universitar. Rolul și misiunea noastră au constat în reconstruirea și consolidarea valorilor europene, alături de punerea în aplicare a politicilor regionale de dezvoltare. Drumul pe care l-am parcurs alături de Uniunea Europeană a fost cu siguranță drumul corect.

Acest fapt este demonstrat în primul rând de evoluția economică și socială a regiunilor care, fără susținerea finanțărilor din partea UE, nu ar fi avut posibilitatea să recupereze decalajele de dezvoltare față de alte regiuni din Europa, într-un timp atât de scurt.

Ne așteptăm ca toți participanții la această conferință internațională să se alăture demersului constructiv de a pune noi baze procesului de dezvoltare în România.

Nu în ultimul rând, subliniez că ADR Centru va organiza și o suită de Conferințe județene în prima parte a lunii octombrie, pornind de la necesitatea definitivării POR 2021-2027 și ținând cont de concluziile evenimentului din 28 septembrie, pe care vă invit să-l urmăriți cu atenție!”, a declarat directorul general ADR Centru, Simion Crețu.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

100 de producători clujeni la Zilele Recoltei

Articolul următor

La Poiana Brașov au început pregătirile pentru sezonul de schi

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share