Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

250.000 de euro pentru Mediq (Synaptiq), softul care revoluționează radioterapia

În cadrul Investors Days, competiție derulată de Techcelerator, Synaptiq închide o rundă de finanțare în valoare totală de 250.000 de euro pentru Mediq, softul care revoluționează radioterapia, identificând tumorile canceroase cu precizie, în câteva minute

 

Synaptiq, startup românesc din Cluj-Napoca care crește performanța serviciilor medicale dezvoltând soluții bazate pe AI pentru delimitarea tumorilor și a organelor care prezintă risc, închide o rundă de finanțare de 250.000 de euro cu participarea fondului de investiții GapMinder VC prin acceleratorul de business Techcelerator, Cleverage VC și angel investors – antreprenorii Daniel şi Ioan Istrate. Startup-ul lucrează la dezvoltarea platformei Mediq, care reduce timpul de analiză a imaginilor medicale în cadrul procedurilor de tratare prin radioterapie a cancerului.

Startup-ul s-a evidențiat în programul Advancing AI SEE dezvoltat de Techcelerator în parteneriat cu Google for Startups dedicat soluțiilor bazate pe inteligența artificială, prin produsul high tech și nevoia majoră pe care o adresează. Echipa Synaptiq a fost declarată câștigătoarea competiției Investors Days, eveniment derulat cu participarea notabilă a unor fonduri de investiții și investitori locali și internaționali reputați. Anterior, echipa Synaptiq a urmat sesiunile programului de accelerare, fiind asistată în demersul de investment readiness de echipa de experți a Techcelerator.

Cu finanțarea primită, Synaptiq va continua activitatea de cercetare și dezvoltare pentru a elabora versiunea finală a produsului Mediq, va aloca resurse studiului clinic necesar pentru a obține acreditarea la nivel european și va investi în demersurile de comercializare a software-ului. În plus, aceste resurse au făcut posibilă extinderea echipei Synaptiq la zece membri de experți cu experiență solidă în institute de specialitate din Germania și Olanda.

Software-ul Mediq utilizează AI pentru delimitarea tumorilor canceroase în imaginile CT și RMN într-un timp mult mai scurt, cu o mai mare precizie și obiectivitate. Astfel, medicii nu vor mai trebui să petreacă ore întregi pentru a efectua delimitarea organelor și se vor putea concentra pe planificarea tratamentului și pe a găsi cea mai bună abordare pentru a salva viața pacientului. Platforma Mediq utilizează Deep Learning pentru a susține procesul de diagnosticare rapidă și integrează fluxul de lucru în aplicații de telemedicină pentru a eficientiza comunicarea dintre cadrele medicale. În consecință, clinicile vor putea crea un plan de tratament pentru un număr mult mai mare de pacienți, deoarece timpul de implementare a acestuia va fi mult redus.

„Le suntem recunoscători investitorilor pentru faptul că ne-au înțeles viziunea și ne susțin călătoria. Apreciem nu numai contribuția lor financiară, ci, mai ales, oportunitățile pe care le vor facilita prin intermediul rețelei lor extinse și a vastei lor expertize. Am stabilit deja relații solide cu clinici, centre de cercetare, instituții academice și acceleratoare de afaceri, ceea ce ne susține creșterea și dezvoltarea unui produs de înaltă calitate. Suntem ambițioși și optimiști, și credem că la începutul anului următor vom lansa versiunea beta a software-ului Mediq”, a declarat Dragoș Dușe, Cofondator & Director Operațional Synaptiq.io.

La începutul anului 2022, Synaptiq va lansa versiunea beta a produsului Mediq și se pregătește pentru a finaliza procesul de acreditare la nivel european care va facilita atragerea mai multor clienți din România și în Europa.

Synaptiq țintește să remodeleze viitorul radioterapiei, oferind soluții bazate pe AI la standarde ridicate pentru a crește performanțele în domeniul medical.
Synaptiq a fost nominalizată de către Vestbee în 2021 în Top 10 Healthcare startups în Europa Centrală și de Est.

„Inteligența artificială este una dintre tehnologiile cu creșterea cea mai rapidă în toate domeniile de activitate. În domeniul sănătății, AI se distinge de tehnologiile tradiționale prin capacitatea de a culege date, de a le prelucra și de a oferi utilizatorului final un rezultat mult mai clar ceea ce face ca potențialul AI în medicină să fie enorm. Acest potențial, alături de curajul și de capacitatea de inovare a echipei Synaptiq, ne face să avem încredere în ei și să-i susținem. Avem experiență în accelerarea start-up-urilor de tehnologie. Împreună cu Google for Startups și cu susținerea GapMinder VC, Tech Angels, SeedBlink, ROTSA și Bucharest AI, am realizat 100 AI Romanian Startups. Vom continua să susținem interesul pentru tehnologie și să consolidăm ecosistemul de investitori locali si regionali, mentori, absolvenți și antreprenori care lucrează împreună pentru a construi viitorul”, declară Cristian Dascălu, partener GapMinder VC & cofondator Techcelerator.

Compania Synaptiq a fost fondată de Dragoș Dușe, Mihai Căta, Mohsin Raza, Roxana Săbău și Diana Adrițchi. Întreaga echipă este formată din ingineri ori specialiști în business, cu studii și doctorate la facultăți din țară și străinătate, precum Universitatea din București, Amsterdam, Munich, Bristol și Heidelberg.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Delgaz Grid a obținut finanțare europeană pentru dezvoltarea  competențelor digitale ale angajaților

Articolul următor

DB Schenker își construiește terminal în Tetarom III

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share