Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Romgaz a ajuns la un acord cu ExxonMobil privind condiţiile participaţiei în proiectul Neptun Deep

Romgaz a finalizat negocierile exclusive şi a ajuns la un acord cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Holdings Ltd, privind termenii şi condiţiile aferente achiziţiei participaţiei în proiectul Neptun Deep, iar tranzacţia ar putea fi finalizată în primul trimestru din 2022, conform unui raport remis marţi de producătorul de gaze Bursei de Valori Bucureşti, scrie Agerpres.

“SNGN Romgaz SA şi ExxonMobil Exploration and Production Romania Holdings Ltd. au finalizat negocierile exclusive şi au ajuns la un acord cu privire la termenii şi condiţiile aferente achiziţiei tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, ce deţine 50% din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă, precum şi cu privire la transferul operatoriei proiectului către OMV Petrom SA începând cu data finalizării tranzacţiei”, se menţionează în raport.

Acordul se va concretiza, după avizarea de către Consiliul de Administraţie şi aprobarea de către Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor SNGN Romgaz S.A., în semnarea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni. Condiţionat de obţinerea acestor aprobări precum şi de îndeplinirea condiţiilor suspensive prevăzute de contractul de vânzare -cumpărare acţiuni, se estimează că tranzacţia va fi finalizată în primul trimestru din 2022.

La data de 17 iunie 2021, cele două companii au semnat un Acord de Exclusivitate prin care vânzătorul a acordat Romgaz un drept de exclusivitate pe o perioadă de 4 luni, până la data de 15 octombrie 2021, cu privire la negocierile de achiziţie a tuturor acţiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited şi care reprezintă 100% din capitalul social al companiei, ce deţine 50% din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă. Ulterior, termenul a fost extins până pe 15 noiembrie 2021.

În prezent, ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi.

ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a părăsi România, iar OMV Petrom a precizat că este posibil să ia anul viitor decizia de a investi în proiectul Neptun Deep, în funcţie de modificările legislative din România şi de situaţia pieţei.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Inelul rutier al Zonei Metropolitane Oradea va costa peste 253 milioane de lei

Articolul următor

Doi ofertanți pentru parcarea supraterană de pe strada Iosif Vulcan din Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share