Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Freyrom cere mai mulți bani pentru Podul Răsăritului

Noul pod metalic ar deschide calea amenajării unui bulevard între Gara Cluj-Napoca și cartierul Mărăști

Asocierea care execută noul pod din Cluj-Napoca, a solicitat în plus peste 1 milion de euro pentru a finaliza lucrarea. Aceasta este compusă din Freyrom, Procons, Costin și Vlad Birou de Proiectare, Integrated Road Solutions.

Constructorii au cerut bani mai mulți din cauza scumpirii materialelor de pe piață, iar edilul Emil Boc propune consiliului local suplimentarea cu 5,6 milioane de lei a sumei aprobate inițial, conform Cluj 24. Proiectul podului de conexiune a străzilor Oașului și Răsăritului a fost aprobat în 2019, de atunci prețurile la materialele necesare ar fi crescut substanțial.

Acest pod ar deschide calea amenajării unui bulevard între Gara Cluj-Napoca și cartierul Mărăști. Ordinul de începere a proiectării a fost dat în februarie. Suprafața terenului pe care se construiește este de 2.000 mp. Lungimea podului construit pe structură metalică va fi de 57 m. Secțiunea transversală va avea 26 m, având partea carosabilă cu patru benzi de circulație, două piste de biciclete și două trotuare.

Rețelele edilitare de pe pasarela existentă vor fi relocate pe noua construcție, iar un sistem de iluminat public arhitectural va fi instalat pe pod. Soluția de amenajare a intersecției dintre noul pod cu străzile Traian, Oașului și Decebal a fost stabilită cu avizul Poliției Rutiere. Durata de realizare a obiectivului de investiții este de doi ani fizici: trei luni pentru proiectare și 21 de luni pentru execuția lucrărilor. Valoarea contractului inițial se ridica la 22,6 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată.

Freyrom este o companie cu capital francez din grupul Freysinnet International & Cie, specializată în lucrări de construire, consolidare şi reparare a lucrărilor de artă pentru transporturi (poduri, pasaje, viaducte, tuneluri, terasamente). Printre proiecte figurează pasaje și rosturi pe Autostrăzile 2 și 3, reparații capitale la 14 poduri de pe drumuri naționale, lucrări de posttensionare la mall-uri și clădiri de birouri.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Proprietarii Hexagon ridică blocuri și birouri pe platforma Policolor

Articolul următor

SPEEDWELL începe lucrările pentru SPACEPLUS

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share