Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Grupul BT a ajuns la active de 23 de miliarde de euro

Banca Transilvania (BT) Cluj a fost selectată de stat pentru programele Start-Up Nation 2022, Microindustrializare, Comerț-servicii.

Profitul net consolidat al grupului financiar BT Cluj era de 1,6 miliarde de lei după primele trei trimestre ale anului, dintre care 1,4 miliarde de lei al băncii, iar 195 milioane, al subsidiarelor şi participaţiilor de capital.

Activele grupului au ajuns la 118 miliarde lei la finalul trimestrului 3, în creştere cu 9,7% faţă de începutul anului. Creditele BT au crescut până la 45 miliarde de lei. În trimestrul 3, ritmul de creditare a fost susţinut, cu 1.000 de împrumuturi de retail noi pe zi, BT ajungând la 1,1 milioane de clienţi creditaţi (persoane fizice şi companii). Creditele nete pentru persoanele fizice au crescut cu 10% de la începutul anului până la 25,3 miliarde de lei, iar pentru cele juridice, cu 13%, până la 19,7 miliarde.

“Continuăm creşterea finanţărilor şi a operaţiunilor semnificativ peste media pieţei şi contribuim la relansarea economiei şi a societăţii, câştigând în acelaşi timp cotă de piaţă. Continuăm investiţiile – în oameni, unităţi şi tehnologie pentru a oferi clienţilor noştri cea mai bună experienţă şi continuăm creşterea business-ului şi a finanţărilor” – Omer Tetik, director general BT

Diviziile agribusiness şi pentru medici au înregistrat creşteri mult peste medie. Finanţările de factoring beneficiază de un interes sporit din partea BT, volumele rulate înregistrând un avans de 17% în primele nouă luni. 1.200 de companii folosesc soluţiile de factoring ale BT. Depozitele clienţilor la nivel de grup au ajuns la 99,4 miliarde de lei (în creştere cu 9,3% faţă de începutul anului), din care 67,8 miliarde economiile persoanelor fizice, iar 31,6 miliarde, ale persoanelor juridice.

Numărul de clienţi a crescut cu 4% faţă de la începutul anului (+4% persoane fizice şi +3% persoane juridice). Banca are 3,2 milioane de clienţi retail, 360.000 IMM & micro şi 11.000 corporate activi. În trimestrul 3, BT a dat startul transformării sustenabile pe piaţa cardurilor prin Visa Classic, din plastic reciclat şi elemente biodegradabile, și a lansat cardul de cumpărături Star Forte 100% online, aplicaţia BT Pay.

BT şi-a continuat focusul pentru lansarea de produse de finanţare ecologică, printr-un produs de credit nevoi personale verde. BT Leasing a încurajat trecerea la opţiuni prietenoase cu mediul, iar clienţii care au optat pentru maşini electrice sau hibride beneficiază de dobânzi mai bune. Aceste tipuri de maşini au ajuns la 25% din finanţările acordate de BTL în primele nouă luni.

Eficienţa operaţională a băncii este de 47%. Rata expunerilor neperformante era de 3,43% la 30 septembrie. Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante era de 147%. Solvabilitatea băncii, fără profitul anului 2021, este de 21%, iar cu profitul inclus aceasta este de 22%. Impozitele plătite de BT în primele nouă luni ale anului depăşesc 570 de milioane de lei.

În octombrie, banca a distribuit dividente în numerar din profitul anului 2020 şi din rezervele altor ani de 500 de milioane de lei. BT are 30.000 de acţionari şi 70% acţionariat românesc. Pentru acţionari şi investitori, banca a lansat BT Research, un centru online în care se pot accesa rapoarte de analiză macroeconomică, care prezintă evoluţii, tendințe şi perspective pentru România, Zona Euro şi SUA. Principalii competitori ai BT în țara noastră sunt BCR și BRD.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

O firmă din Madrid vrea să construiască la Reșița un data center cu 100 de angajați

Articolul următor

Nouă orașe din Transilvania și Banat primesc bani de termoficare de la stat

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share