Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Ungaria vrea să lege drumul expres M44 de drumul expres Oradea – Arad

Autoritățile din Ungaria lucrează la un studiu preliminar care să pregătească extinderea drumului expres M44 spre localitatea Sarkad şi realizarea legăturii acestuia cu drumul expres care este planificată să fie realizată în vestul României, între Oradea și Arad, a anunţat Consiliul Judeţean Békés, potrivit agenţiei ungare de presă MTI.

Mihály Zalai, preşedintele Consiliului Judeţean Békés s-a întâlnit, miercuri, la Békéscsaba, cu Zsolt Thoroczkay, şef de departament în cadrul Ministerului Inovaţiei şi Tehnologiei, cu Zsolt Antoni, şef de departament în cadrul Ministerului de Externe şi al Comerţului Exterior, cu András Cserkúti, directorul judeţean al Companiei Naţionale de Drumuri din Ungaria, cu Ferenc Nagy, viceprimar al oraşului Békéscsaba, cu Pál Povázsai, şeful biroului de proiecte din cadrul Companiei de Dezvoltare a Infrastructurii din Ungaria, respectiv cu reprezentanţi ai Prefecturii Judeţului Békés. În timpul întrevederii s-a discutat despre osibilitatea ca prin intermediul extinderii drumului expres M44, Ungaria şi judeţul Békés să fie conectate la drumul expres care este planificat între Arad şi Oradea.

La un eveniment care a avut loc miercuri, la Primăria Békéscsaba, Tamás Herczeg, deputat Fidesz din judeţul Békés a vorbit despre faptul că intenţia Guvernului Ungariei este ca “drumul expres M44 să nu se oprească la Békéscsaba, ci să continue spre România”.

Tot miercuri, în apropierea oraşului Békéscsaba a fost inaugurat un nou drum, aşa-numitul drum de la Fürjes, o investiţie ecologică de 5 miliarde de forinţi (13,5 milioane euro), a cărei realizare a avut legătură cu drumul expres M44.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Alina Anamaria Silaghi face agrement și terapie la „Caii din Vale” - Betfia

Articolul următor

Expoziție dedicată Lojii masonice „Regele Sfântul Ladislau” la Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share