Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Planuri ambițioase ale Sefar și Monosuisse la Sighișoara: dublarea producției  

Două companii, două fabrici integrate care îți apar privite de sus drept una singură, planuri de dublare a producției și un respect absolut pentru cele cinci valori fundamentale ale grupului elvețian Sefar. Sunt câteva dintre răspunsurile pe care le-am primit de la Hermann Povel, Plant Manager Sefar, și Paolo Dominioni, Plant Manager Monosuisse, într-un interviu acordat Transilvania Business.

 

Sefar și Monosuisse fac parte din același grup elvețian Sefar AG, iar la Sighișoara, în județul Mureș, acest lucru este mai mult decât evident, cum aveam să observăm în turul făcut prin cele două fabrici care seamănă cu o farmacie ultra-îngrijită. Pe de-o parte, Monosuisse produce din granule, printr-un proces de topire, turnare și filare, simplificat vorbind, fire sintetice monofilament, iar apoi bobinele sunt stocate până ce Sefar le preia pe liniile sale de producție, specifice unei țesătorii.

În 2019, a început extinderea site-ului din România al companiilor Sefar și Monosuisse, în vara anului trecut noile clădiri fiind aproape finalizate. Astăzi, acestea ocupă aproape 73.000 de mp, iar spațiile de producție au crescut cu 17.000 mp pentru Sefar, respectiv 15.000 mp pentru Monosuisse. Toate eforturile investiționale converg spre un singur obiectiv: dublarea capacității de producție.

 

Prezentați-ne succint istoria Sefar, respectiv a Monosuisse, oprindu-ne asupra fabricilor din Sighișoara.

Hermann Povel: Grupul elvețian global Sefar are o istorie de peste 180 de ani, cu 18 fabrici în întreaga lume, iar ceea ce ne diferențiază este că noi lucrăm mai mult global, iar competitorii noștri activează mai mult local.

În 2005 a început să funcționeze țesătoria de la Sighișoara, cu 4-5 războaie de țesut, după un an s-a mărit capacitatea de producție a fabricii, iar în 2013 și în 2019 a mai avut loc câte o dublare a capacității.

Astăzi producem 400.000 de m de țesături, o parte sunt confecții, iar tendința este de a majora producția de confecții și țesături, practic de a o dubla.

Livrăm pentru foarte multe industrii, ceea ce este în avantajul nostru pentru că distribuim riscul. 99,5% din producție merge la export, însă ne gândim să deschidem un birou de vânzare directă aici, în România.

 

Paolo Dominioni: «Société de la Viscose Suisse» a fost fondată de Ernst Carnot în 1906 și compania și-a schimbat de-a lungul anilor atât denumirea, cât și proprietarii. Producția de fire monofilament a început în 1972. Pe scurt, în 2009 a fost înființată Monosuisse AG, odată cu achiziția diviziei de producție de fire din Elveția și Polonia de către Sefar AG pentru care Monosuisse este un furnizor strategic. Apoi Sefar s-a asociat cu un producător italian de fire, competitor al Monosuisse, pentru a deschide o fabrică în România: un an activitatea a fost în altă locație din oraș, apoi a fost construită prima hală aici, pe Strada Lalelor. Am lucrat în această formulă aproape 6 ani, apoi Monosuisse a cumpărat acest competitor și a ajuns la un număr de trei fabrici în Europa. În 2016, a fost fondată cea de-a patra fabrică, în Mexic.

În prezent, 40% din producția Monosuisse este livrată către Sefar, iar diferența este vândută către alți clienți, pe plan mondial.

 

Care sunt obiectivele operaționale și financiare pe care vi le-ați fixat pentru acest an? De ce vor depinde atingerea acestor obiective în opinia dvs. atât din punctul de vedere al evoluției mediului intern, cât și extern?

H.P.: Pentru noi nu a fost atât de dificilă această criză sanitară, scopul nostru este să depășim toate valorile pe care le-am atins anul trecut, când am finalizat această construcție de 33.000 mp, acum trebuie aduse echipamentele, trebuie angajat personal și crescută producția. Vrem să creștem liniar. Sigur că problema rămâne cea de personal.

 

P.D.: Obiectivul nostru este de a crește cifra de afaceri la 100 milioane de euro în următorii 5 ani în toate fabricile Monosuisse, dintre care Monosuisse România este cea mai mare investiție a grupului. Pentru a atinge acest obiectiv, am dublat capacitatea de producție, suntem în curs de a dota hala. Ne confruntăm, însă, ca mai toți angajatorii români, cu dificultatea de a găsi forța de lucru corespunzătoare.

 

Cum ați răspuns crizei sanitare și cum v-ați protejat angajații în această perioadă?

H.P.: Am avut și un avantaj mare, suntem legați de Italia, Austria, Elveția și acolo au fost puțin în avans cu cazurile de îmbolnăviri cu Covid-19. Noi am învățat ceea ce au făcut ei și am implementat măsurile înainte să fie luată o decizie la nivel guvernamental. Le-am furnizat angajaților dezinfectanți, inclusiv pentru a fi utilizați în mijloacele de transport, măști, iar în perioada în care acestea lipseau, le-am produs aici, am introdus măsuri de distanțare, muncă în schimburi. Măsurile le respectăm și astăzi.

Mai mult de 70% din angajați sunt deja vaccinați, la primul maraton de vaccinare de la Târgu Mureș s-au vaccinat în jur de 150 de persoane (n.a. Sefar numără peste 360 de angajați), cărora compania le-a asigurat transportul.

 

P.D.: Am analizat fiecare persoană cu probleme de sănătate. Dacă am avut persoane care prezentau simptome de răceală, imediat au fost testate, pentru identificarea imediată a bolnavilor.

 

Pe termen mediu, cum va fi adaptată strategia companiei și cum vor fi actualizate direcțiile strategice în contextul crizei economice pe care o prefigurăm după cea sanitară pe care o traversăm?

P.D.: Cred că e important să menționez valorile fundamentale ale Grupului Sefar, valori și principii care ne ghidează realmente acțiunile: seriozitatea, respectul față de proprietate, orientarea spre client, onestitate și, implicit, integritate, respectiv dezvoltare durabilă. Aceste cinci valori creează încredere, baza unei cooperări de succes între oameni, care generează mai apoi valoare pentru toate părțile interesate.

La fiecare 6 luni discutăm despre ce direcție să urmăm în fabrică pentru garantarea producției în viitor. Poate că acum facem fire și țesături, iar în viitorul apropiat ne vom orienta spre inteligența artificială.

 

H.P.: Noi, în grup, ne ghidăm după valori, iar una dintre acestea se referă la faptul de a nu dăuna mediului, înseamnă să avem grijă de natură, la resurse, la energie. Toate investițiile sunt conforme normelor europene, încercăm să reutilizăm căldura, să reducem consumul de apă. Pe acoperiș avem 8.000 panouri fotovoltaice, iar anul viitor, printr-un proiect, sperăm să dublăm producția de energie electrică solară, care este acum de 2 GW, ceea ce ne asigură 20% din necesar. Acum vindem energia, însă acum vom schimba toată instalația și vom utiliza energia produsă pentru autoconsum.

Ce proiecte de investiții intenționați să derulați și care sunt rezultatele pe care le așteptați în urma implementării acestor proiecte?

P.D.: Pentru noi clădirea unde activăm este foarte importantă, este casa noastră – de aceea noi construim durabil, optând, de exemplu, pentru o structură cu coloane de beton. De ce? Tocmai fiindcă filosofia Grupului Sefar este aceea de a construi ceva durabil. Și suntem în România pentru a rămâne.

 

H.P.: Cel mai mare pas va fi finalizarea noii hale, prin dotarea cu noi mașini, ceea ce va însemna costuri importante, apoi diversificarea producției și angajarea de personal. Scopul este ca în următorii 5 ani să ne dublăm capacitatea de producție.

 

În ultimul deceniu, în vocabularul nostru uzual au pătruns cuvinte precum “digitalizare”, “automatizare”. Cum v-ați pregătiți procesele pentru a răspunde acestor tendințe globale?

H.P.: Acum doi ani am construit un depozit înalt de 36 m, pentru stocarea rolelor de țesut de până la 4 m lungime și de până la 800 mm diametru – nu există în toată lumea, dar noi l-am făcut, 100% automatizat, e un prim pas în această direcție. E pus în funcțiune de un an, acesta ne permite să scoatem rolele mult mai repede și mult mai precis. Foarte probabil vom realiza un sistem pentru Monosuisse pentru stocarea de bobine, ceea ce va fi însă mai ușor.

 

P.D.: Societatea noastră este mereu în pas cu timpurile. Pentru a crește efectivitatea, avem proiecte de automatizare pentru o parte din procesele de producție care în prezent sunt realizate manual. De exemplu, schimbul de bobine se realizează manual. Am achiziționat deja o mașină care schimbă automat bobinele – a fost în teste aici, s-au făcut unele reglaje, va fi livrată în următoarele săptămâni și cred că în doi ani va fi și funcționabilă. De asemenea, avem un proiect de achiziție a unui robot pentru schimbarea bobinelor, selecționarea și așezarea acestora pe palet.

 

Activați în industrii dinamice, cum credeți că vor evolua acestea și, implicit, unitatea de producție pe care o coordonați raportat la Pactul Verde European?

P.D.: Da, astăzi producem fire sintetice, însă tot ceea ce facem este cu grijă pentru mediu, de aceea reciclăm foarte mult deșeurile, sortate în prealabil. Așa cum aminteam, una dintre valorile noastre este dezvoltarea durabilă ceea ce înseamnă inclusiv să ne asigurăm că resursele noastre, limitate, sunt tratate cu grijă.

 

H.P.: Cel mai important pentru noi, la valori, este că noi respectăm toate legile. Spre exemplu, noi lucrăm cu chimicale în finisaje, iar dacă un produs va fi interzis peste doi ani, atunci imediat începem să căutăm o altă soluție ca să înlocuim aceste chimicale și să fim pregătiți pentru această schimbare. Aceasta este strategia noastră.

 

Cum sprijiniți educația în Sighișoara?

H.P.: Pentru anul viitor, ne-am fixat, ca obiectiv, să cooperăm mai mult cu școlile. De 5 ani acordăm sponsorizări Liceului Teoretic Joseph Haltrich – am dotat chiar o clasă întreagă cu sistem multimedia, dar nu este de ajuns. De aceea dorim să ne concentrăm mai mult pe școala unde copiii învață ceva practic, iar visul nostru este să înființăm o Școală duală în Sighișoara. Am demarat discuții deja cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș și nu numai.

Am fost la Școala Duală de la Brașov, unde totul funcționează perfect. Dacă vrem să înființăm și aici, în Sighișoara, în comparație cu Brașov suntem foarte mici, de aceea e nevoie ca mai multe companii să se implice, am încercat, dar merge greu. Însă este singura soluție.

 

P.D.: Cu siguranță susținem proiectele educaționale care, pe plan local și regional ar putea schimba în bine societatea și ar genera o forță de muncă corespunzătoare – cum ar fi, de exemplu, proiectul Școlii duale, deja amintit.

În România, recrutarea forței de muncă rămâne o acțiune provocatoare, de anduranță, aveți un plan de dezvoltare a resursei umane în cadrul companiei?

H.P.: O problemă este că unele firme nu respectă legi, nu respectă timpul de odihnă al angajaților. Noi încercăm să stimulăm angajații cu beneficii financiare – după 5 ani le acordăm al 14-lea salariu, după 10 ani – al 15-lea, oferim bonusuri de calitate, asigurări de sănătate, abonamente la sala de fitness, bilete la spectacole. O dată pe an, întreaga echipă este invitată la o petrecere a companiei. Cu toate acestea este destul de greu aici, în Sighișoara, să găsim oameni.

Ce mă doare cel mai mult este că mare parte din tineret pleacă din zonă, ceea ce este o pierdere mare, iar în 20 de ani rămânem doar noi. Este greu să le demonstrezi că și la noi se poate, deși toți șefii de secție de la noi au început de jos, ceea ce arată că se poate.

 

P.D.: Problema pe care o avem noi este una națională, mulți tineri pleacă încă din țară. Monosuisse are astăzi 150 de angajați la Sighișoara, inclusiv din localitățile limitrofe: le asigurăm transport angajaților care vin din Cristuru Secuiesc sau Bălăușeri, oferind și noi beneficii similare cu cele de la Sefar. Ne dorim să ne dublăm personalul, însă procesul de recrutare este dificil.

 

Care sunt elementele cheie care considerați că vă individualizează în piață și vă diferențiază față de competitori?

P.D.: Respectul și valorile aplicate sunt cheia. Noi avem valori care sunt scrise și sunt respectate. Respectăm legile, furnizorii, angajații. Fabrica aceasta este, de fapt, casa noastră, una curată, frumoasă și cu facilități multiple pentru ca salariații să se simtă aici „ca acasă”.

 

H.P.: Noi cred că suntem singurii unde linia de producție începe de la fir până la produs finit. Un alt avantaj este de a avea un parteneriat foarte corect între cele două companii, ceea ce ne permite să discutăm deschis despre orice problemă și nu numai.

 

P.D.: Așa este, subscriu.

 

Aveți o lungă istorie legată de implicarea în comunitate, care sunt resorturile care v-au mobilizat și vă mobilizează să sprijiniți sectorul neguvernamental?

H.P.: Grupul Sefar are o fundație și putem să trimitem cereri de sponsorizare, cum am făcut, de exemplu, pentru Secția de Pediatrie de la Spitalul Municipal Sighișoara, pentru Liceul Teoretic Joseph Haltrich. Din impozitul pe profit avem posibilitatea de a direcționa 20% pentru sectorul neguvernamental. De aceea, când acum 3 ani a venit doamna manager de la spital la noi, fiind în pericol ca acesta să fie închis, am sprijinit unitatea medicală. În viitor, așa cum aminteam, ne vom concentra pe educație mai mult.

 

Ce mesaj transmiteți către comunitatea de afaceri din Sighișoara?

P.D.: A lucra în Transilvania, în România, pentru noi reprezintă cu adevărat o experiență pozitivă, în pofida unor inconveniente inerente prezentului. Și demonstrăm asta prin faptul că dublăm capacitatea de producție.

 

H.P.: Este foarte important să se înțeleagă mentalitatea românească: am avut multe momente în care eu, cu o altă mentalitate, am crezut că, dacă spun ceva, voi fi înțeles, dar am fost înțeles total greșit. Al doilea lucru de precizat e că se poate. Îmi place cel mai mult, când vine cineva din străinătate, care nu a fost niciodată în România, să le arăt fabrica aceasta. Și toată lumea zice: „nu se poate așa ceva!” Dar le arăt că se poate. Există această problemă cu mentalitatea diferită și cu forța de muncă. Nu pot să vină investitorii aici, în Sighișoara, să deschidă o fabrică și în 4 luni să se aștepte să aibă 400 de angajați. Totuși, totul e spre bine.

Ligia VORO

Articol publicat în ediția cu nr. 106 a revistei Transilvania Business (5-26 noiembrie 2021)

 

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Coliban: „Brașov - primul municipiu din România care folosește 100% energie verde”

Articolul următor

Proiecte în valoare de 450 de milioane de euro derulate de Compania de Apă Arad

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share