Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea, reabilitat cu bani de la stat

Colegiului Național „Mihai Eminescu”, monument istoric reprezentativ pentru orașul Oradea, va intra într-un amplu proces de reabilitare, finanțarea fiind asigurată atât de către Primăria Oradea cât și de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Am aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului care au fost realizați, aceștia ridicându-se la 41,5 milioane de lei fără TVA. Din discuțiile pe care le-am avut cu domnul ministru Cseke Attila, am stabilit că 60% din această valoare va fi finanțată de către Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții, respectiv 29,2 milioane de lei. Diferența de 40% va fi finanțată de către Primăria Oradea, urmând ca în cel mai scurt timp să dăm drumul la procedura de licitație pentru reabilitarea acestei școli din Oradea, o școală care nu arată foarte bine în acest moment și care are nevoie de o reabilitare cât mai urgentă, pentru ca elevii să învețe în condiții civilizate și în condiții europene”, a declarat primarul Florin Birta.

Edificiul are aproape 300 de ani, astfel că se vor realiza intervenții pentru punerea în valoare a elementelor de patrimoniu atât la fațadele exterioare, tâmplăriile istorice și gardul perimetral, cât și în interiorul clădirii, la sala festivă, la toate sălile de clasă, holuri și casa scărilor, cu amenajarea unui muzeu propriu al Colegiului.

În lista lucrărilor sunt cuprinse laboratoarele, cabinetele, inclusiv mobilierul școlar, termoizolarea planșeului din pod, terenurile și sălile de sport, demisolul, amenajările exterioare peisagistice la curțile unității de învățământ. Totodată, instalațiile sanitare, electrice și termice vechi vor fi înlocuite cu unele noi, care vor asigura economii în consumul de utilități și în buget. Lucrările urmează să fie licitate în cursul anului 2022.

Sală de sport nouă

Tot la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Ministerul Dezvoltării a trecut la construirea unei săli de sport. Cea existentă funcționează în condiții improprii, astfel că va fi ridicată o nouă sală de sport în zona parcării supraterane dintre străzile George Barițiu și Academiei.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

O investiție a companiei HAI Extrusion deviază traseul Drumului expres Oradea – Arad

Articolul următor

Ce nu ar trebui să schimbe Ralf Rangnick la Manchester United

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share