Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Pensiune din Cluj, independentă energetic

Unitatea turistică își produce energia cu panouri fotovoltaice și o instalație eoliană | Foto: Stâna lui Aidan

Restaurantul-pensiune Stâna lui Aida, din comuna Ciurila, deținută de antreprenorul Aidan Andon, este printre puținele unități de acest gen din țară care nu este conectată la rețelele naționale de electricitate, apă, încălzire sau canalizare.

“Cu toate acestea reușim să fim sustenabili și să beneficiem de același confort ca și cei conectați la aceste rețele, ba mai mult putem chiar susține și o mică afacere, cu puțină grijă și atenție la detalii. Ne producem singuri energia electrică cu ajutorul a 50 de panouri fotovoltaice și înmagazinăm în baterii 14 kW.

Ziua folosim direct din ceea ce produc panourile, iar noaptea consumăm din baterii. Vara panourile produc la capacitate maximă, dar iarna capacitatea de producție scade cam la 30%. Din aceste motive suntem foarte atenți ce echipamente avem în prize, cât consumă fiecare și încercăm să fim cât mai eficienți”, explică proprietarul localului.

“Apa o luam din fântâna săpată în curte, o adunăm într-un bazin colector, de unde folosim cât și unde avem nevoie, desigur trecând-o prin echipamente de filtrare, clorificare și dedurizare. Apele reziduale provenite de la toalete sau bucătărie sunt trecute printr-o ministație de epurare, unde pompele acesteia descompun materia grosieră.

Apa rezultată filtrată aproape în totalitate se întoarce în curte, fiind folosită la udat grădina. Opt luni pe an avem apa încălzită în totalitate pe baza panourilor solare, iar în restul lunilor este încălzită doar până în 15-20 de grade, temperatură preluată apoi de cazanul pe peleți și dusă până în 60 de grade”, spune Andon.

Considerat drept cel mai bun pictor realist al României, acesta a decis să se mute pe malul unui lac din Ciurila, unde pune bazele unui “sat tradițional” cu căsuțe, cârciumă, grajduri, șoproane, care să păstreze stilul arhitectural de acum 100 de ani.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Pasajul de la Tăietura Turcului intră în licitație

Articolul următor

Cluj IT Cluster: companiile românești pot cuceri noi piețe globale

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share