Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Trei miniștri ai transporturilor se bat în promisiuni de autostrăzi

Întârzierile la lotul 2 al Autostrăzii Sebeș – Turda au devenit subiect de dispută între demnitarii de la transporturi

Sorin Grindeanu, actualul ministru al transporturilor, Cătălin Drulă și Lucian Bode, foști miniștri de resort, sunt angrenați într-o dispută pe numărul de kilometri de șosea de mare viteză care trebuie să se concretizeze în România.  

“Domnul Drulă știe, doar se face că nu știe și aude selectiv. Acesta este probabil motivul pentru care a semnat un contract pentru completarea studiului de fezabilitate Ploiești – Brașov în care pe o pagină scrie, negru pe alb, 30 de luni pentru etapa I și 46 de luni pentru etapa a II (cu startul logic după finalizarea primei etape); iar pe altă pagină scrie că sunt 46 de luni care includ etapa I + etapa a II-a.

Vorbim de un contract din care fiecare înțelege ce vrea și despre care Cătălin Drulă se laudă că l-a urmărit cu atenție în perioada în care a fost ministru. L-a urmărit atât de atent încât nici el nu mai știe ce scrie în el! Sau știe prea bine?! Domnul Drulă încearcă să mute atenția opiniei publice, spunând că licitația a fost lansată pe vremea ministrului Lucian Bode și trece cu nonșalanță peste faptul că de fapt el, Cătălin Drulă, a semnat un contract vag și interpretabil.

Ce nu mai spune fostul ministru este că, pe parcursul celor 10 luni care au trecut de la semnarea contractului, în 8 luni a fost titular al acestei instituții. Domnul Drulă se face ca nu înțelege nici ce aude. Dovadă, reacția sa la cei peste 80 km de drum de mare viteză care au termen contractual de finalizare anul acesta, adică 2022.

Fără să mă antepronunț, am spus simplu – peste 80 km: sectorul de autostradă Chiribiș – Biharia (28 km); tronsonul 1 al Drumului Expres (DX) Craiova – Pitești, cuprins între Craiova și Robănești (17 km); tronsonul 2 al drumului de mare viteză al DX Craiova – Pitești, între Robănești și Valea Mare (39 km). Nu vreau să reamintesc de promisiunile domnului Drulă care vorbea de deschiderea circulației pe 100 km de autostradă în 2021: a lăsat zero km deschiși + 24 km de autostradă (pe Sebeș – Turda lotul 2) – cu lucrări blocate”, a menționat Grindeanu.

Vrea presiune pe consultantul Consitrans

“Mi-am zis că sunt emoțiile începutului, dar se cam adună gafele ministrului Grindeanu. Să nu știi că ai în lucru 300 km de autostradă și drum expres și să spui că “sunt în lucru undeva la peste 80 km” e deja cam mult. Îi atașez lista completă a proiectelor ca să fie mai ușor de reținut.

Legat de autostrada de pe Valea Prahovei, dl. Grindeanu se războiește cu “fostul ministru” și gafează din nou, neștiind că nu se referă la mine, ci la colegul de masă din guvern, dl. Bode. Licitația pentru contractul de proiectare cu toate termenele de acolo (citate greșit, de altfel, încă o gafă) este lansată și cu oferte depuse în mandatul dlui Bode din 2020.

În loc să se certe între ei în guvern, mai bine ar pune presiune pe consultantul Consitrans să respecte termenele contractuale. Au trecut deja 10 luni (din cele 42 ale contractului, așa cum l-a licitat dl. Bode), nu suntem nici la 5% din progresul necesar. Traseul autostrăzii trebuia deja finalizat și investigațiile în teren avansate. Nici vorbă de așa ceva, contractul bate pasul pe loc. Aici ar trebui să-și investească dl. Grindeanu energia, la respectarea termenelor contractuale de către consultant”, spune Drulă.

 

Lista proiectelor în derulare (autostrăzi și drumuri expres)

Proiecte cu contract semnat (386 km) (lucrări începute fizic în teren: 293 km)

  • A0 Sud: 51 km
  • A0 Nord, lotul 2: 19 km
  • A1 Sibiu – Pitești, secțiunile 1-5: 43 km
  • Pod peste Dunăre la Brăila cu drumuri de legătură: 23 km
  • DX12 Craiova – Pitești, tronsoanele 1-3: 90 km
  • DX Brăila – Galați: 11 km
  • A3 Transilvania, sectoarele Cluj – Zalău, Nușfalău – Suplacu de Barcău: 56 km

Proiecte în faza de preexecuție (proiectare): 93 km

  • A0 Nord, lotul 4: 5 km
  • A1 Sibiu – Pitești, secțiunea 4: 10 km
  • DX12 Craiova – Pitești, tronsonul 4: 31 km
  • A3 Transilvania, sectorul Chiribiș – Biharia: 28 km
  • DX de legătură A3 – Oradea: 19 km

Contracte de lucrări semnate în 2021: 90 km

  • A0 Nord, lotul 2: 19 km
  • A1 Sibiu – Pitești, secțiunea 4: 10 km
  • DX12 Craiova – Pitești, tronsonul 4: 31 km
  • DX Brăila – Galați: 11 km
  • DX de legătură A3 – Oradea: 19 km

Proiecte pe care lucrările au început în anul 2021: 183 km

  • A0 Sud, loturile 1-3: 35 km
  • A0 Nord, lotul 2: 19 km
  • A1 Sibiu – Pitești, secțiunea 5: 30 km
  • DX12 Craiova – Pitești, tronsonul 3: 32 km
  • DX Brăila – Galați: 11 km
  • A3 Transilvania, sectoarele Cluj – Zalău, Nușfalău – Suplacu de Barcău: 56 km

Licitații de proiectare lansate/contractate în 2021 pentru drumuri rapide: 950 km

  • A3 Ploiești – Brașov (100 km)
  • A8 Târgu-Neamț – Iași – Ungheni (100 km)
  • A13 Făgăraș – Brașov (50 km)
  • Drum rapid București – Târgoviște (60 km)
  • Drum rapid București – Alexandria (70 km)
  • Drum rapid Craiova – Lugoj (250 km)
  • DX Craiova – Târgu-Jiu (100 km)
  • Drum rapid Cluj-Napoca – Dej (70 km)
  • Drum rapid Baia Mare – Dej – Bistrița (150 km)
  • 21 noduri rutiere pe autostrăzile existente
  • Legătură Râmnicu Vâlcea la A1 Pitești – Sibiu

Sursa: Cătălin Drulă

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Electrica Distribuție primește 19 milioane € prin POIM

Articolul următor

Allianz and VGP expand relationship with new European logistics joint venture

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share