Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Uber și Bolt, eliminate de pe benzile dedicate la Cluj

Taximetriștii “clasici” vor fi avantajați pe Splaiul Independenței față de cei de la Uber sau Bolt

Companiile Uber și Bolt vor avea restricții de circulație pe benzile dedicate mijloacelor de transport în comun deoarece nu sunt asimilate transportului public, susține primarul Emil Boc.

Taximetriștii clujeni vor avea voie să circule pe încă două benzi dedicate mijloacelor de transport în comun față de cele două benzi pe care au aprobare în prezent. Pe aceste benzi vor putea funcționa și operatorii de transport județean.

„Din 20 ianuarie taximetrele pot circula legal pe arterele N. Titulescu, Regele Ferdinand, Calea Florești, Splaiul Independenței cu două condiții: dacă au client și fără îmbarcare sau debarcare pe banda de autobuz. De asemenea, dacă se ajunge la frecvență de peste 60 de mijloace de transport pe oră pe o anumită bandă de transport în comun, vom limita accesul taximetrelor”.

Proiectul va fi supus aprobării în următoarea ședință a Consiliului Local Cluj-Napoca, din această lună. În schimb, operatorii de transport alternativ Uber şi Bolt nu vor putea circula pe liniile dedicate din municipiu deoarece ordonanța de urgență nr. 49/2019 a Guvernului României nu le asimilează ca fiind transport public, conform primarului.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Cum s-au vândut în România lucrările lui Ghenie

Articolul următor

Logicor delivers 38,000 sqm of new and fully let prime logistics warehouse space in Bucharest I logistics park

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Lacul Ursu – comoara județului Mureș

Consiliul Judeţean Mureş a aprobat recent finanțarea unui proiect denumit Lacul Ursu – comoara județului Mureș. Evenimentul va…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share