P3 Logistic Parks (“P3”) anunță bilanțul activității de leasing pentru anul 2021, în România. Pe baza cererii generate de evoluția organică pozitivă a sectoarelor de retail, transport și logistică, dar și datorită facilităților multiple disponible în cadrul P3 Bucharest A1, dezvoltatorul a încheiat anul trecut tranzacții pentru aproximativ 113.500 de metri pătrați de spații logistice și de birouri.
Sînziana Pardhan, Managing Director P3 în România, spune: „Ultimele 12 luni s-au arătat efervescente atât pentru noi ca și companie, cât și pentru sectorul nostru de activitate. Rezultate activității de leasing pentru 2021 arată foarte bine, chiar peste estimările inițiale. Totodată, continuăm să vedem o intensificare a cererii și a dinamicii închirierilor, mai ales la KM 13, A1. Aceste rezultate sunt generate, în principal, de creșterea puternică înregistrată de industriile de retail și logistică, precum și de dezvoltarea de noi centre regionale care vin să deservească nu doar România, ci și alte țări din regiune. În acest context, suntem optimiști cu privire la evoluția business-ului pe plan local în 2022. Și perspectivele de dezvoltare pe termen lung se arată promițătoare, în special dacă discutăm despre cei aproximativ 100.000 de metri pătrați disponibili pentru extinderea viitoare a P3 Bucharest A1.”
Din totalul tranzacțiilor încheiate de companie în 2021, peste 80% (>91.000 m2) sunt contracte de închiriere pe termen lung, restul fiind contracte noi sau prelungiri pe termen scurt. Mare parte din activitatea de închiriere a fost generată de cereri de la chiriașii existenți, care fie și-au prelungit pe termen lung contractele (32.400 m2), fie au ales să își extindă suprafața depozitelor existente (32.200). Aceste rezultate confirmă locația premium a parcului, precum și serviciile de înaltă clasă oferite de dezvoltator. Pe parcursul anului trecut, P3 Bucharest A1 a primit în comunitatea sa locală patru noi chiriași care ocupă împreună o suprafață consolidată de aproximativ 23.000 de metri pătrați și a devenit principalul hub de distribuție al retailerului internațional Número Uno pentru regiunea Europei Centrale și Est, bucurându-se, totodată, de o rată de retenție a clienților de 100%. Mai mult, în luna decembrie, dezvoltatorul a primit standardul Very Good BREEAM-In-Use pentru toate clădirile logistice existente în cadrul P3 Bucharest A1, atingându-și astfel obiectivele de sustenabilitate pentru România.
P3 este conștientă că întreaga lume se confruntă cu o urgență climatică. În acest sens, compania continuă să caute în mod activ modalități de a reduce impactul generat asupra mediului și consumul de energie, rămânând, în același timp, aproape de nevoile chiriașilor săi. Adițional certificării BREEAM In-Use, dezvoltatorul își propune să implementeze o serie de măsuri care vizează eficiența energetică, aliniindu-se astfel obiectivelor globale de a atinge neutralitatea din punct de vedere al amprentei de carbon. Pe plan local, din punct de vedere al sustenabilității, P3 a instalat de curând cea de a treia stație de încarcare pentru vehicule electrice, pretabilă atât pentru alimentarea mașinilor de putere mai mare, cât și pentru van-uri, și are în plan continuarea proiectului de înverzire a parcului, început în 2021. Pe viitor, dezvoltatorul prevede și instalarea de panouri solare pentru prepararea apei calde. În ceea ce privește planurile de business pe termen lung, compania continuă să caute noi oportunități pentru dezvoltarea de viitoare proiecte industriale moderne.