Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Direcției de Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI) Oradea, în domeniul sanitar, anul acesta vor continua lucrările de reabilitare termică a celor două mari unități spitalicești din Oradea, însă va fi demarată și extinderea Ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență. În 2021, prin intermediul a două proiecte în valoare de 10 milioane de euro, cele două spitale din municipiu au fost dotate cu aparatură și echipamente.
Cel mai important proiect însă are în vedere ridicarea Spitalului de boli infecțioase din str. Vlădeasa, pentru care, în 2022, va fi demarată licitația pentru proiectare și execuție.
„Anul 2021 a fost un an dinamic în care ne-am confruntat, în primul rând, cu haosul de pe piața de construcții, creșterea necontrolată a prețurilor, lipsa forței de muncă și durata mare de livrare a materialelor și echipamentelor. Toate acestea și-au pus amprenta asupra ritmului de derulare a investițiilor pe fonduri europene. Putem spune că DMPFI este un reper, Marcel Boloș, cel ce a pus bazele acestei Direcții a fost anul trecut Ministrul Fondurilor Europene, fiind unul dintre cei mai respectați profesioniști în domeniul fondurilor europene, din țară. Tot anul trecut, o parte din expertiza și experiența acumulată la Primăria Oradea în domeniul fondurilor europene a fost transferată Consiliului Județean Bihor, trei dintre colegii noştri (Oana Nicula, Bernadett Pallag și Ionuț Sărac) au pus acolo bazele echipei ce se va ocupa de atragerea de fonduri. Le mulțumesc pe această cale pentru plusul pe care l-au adus în activitatea noastră și le urez succes. Dezvoltarea la unison a județului Bihor și a municipiului Oradea este un câștig pentru noi toți. În perioada următoare, Direcția angajează 5 specialiști din domeniul tehnic. Vrem să ne mărim echipa pentru că ne așteaptă o perioadă de finanțare 2021 – 2027 cu mult mai mulți bani disponibili și cu mai multe programe pe care Municipiul Oradea va fi eligibil: PNRR, Programul Operațional Regional, Programul Operațional Sănătate, Programul Operațional Transport, Program România – Ungaria, Mecanismul SEE și alte programe de finanțare care vor fi disponibile”, a declarat Marius Moș, directorul DMFPI Oradea.