Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Vetro Solutions devine Societate pe Acțiuni și cooptează în Consiliul de Administrație doi experți în management strategic și investiții

Vetro Solutions, companie românească specializată în distribuția de medicamente și servicii dedicate medicinei veterinare, își consolidează businessul, la nivel de strategie de dezvoltare și expertiză managerială, prin transformarea în Societate pe Acțiuni – SA și numirea unui Consiliu de Administrație condus de fondatorul Dumitru Fodor, format din cinci membri, cu mandat pentru doi ani.

Echipa de management a Vetro este reprezentată în Consiliu de Coca Cașcaval, director general Vetro Solutions, cu experiență de peste 20 de ani în management, strategie de business și dezvoltare de companii și Cătălin Ionel Vrabie, director general adjunct în cadrul Vetro Solutions. Compania a cooptat în CA alți doi profesioniști non-executivi: Dragoș Lucian Dinu, cu experiență relevantă în conducerea unor companii precum A&D Pharma sau Țiriac Holdings și Marius Leonard Gherghina, specializat în investiții și strategie de business, implicat în proiecte de dezvoltare a unor afaceri antreprenoriale precum MedLife.

Pe fondul noilor schimbări și a strategiei de dezvoltare a companiei, Vetro estimează că anul acesta, pentru consolidarea businessului, va menține ritmul de creștere a veniturilor cu 15% , similar cu creșterea din 2021. Dacă 2021 a fost anul în care Vetro s-a concentrat pe segmentul investițiilor, în 2022 unul dintre obiectivele principale este dezvoltarea și consolidarea echipei.

”După ce, în urmă cu an, ne-am afirmat rolul de a fi vectorul de schimbare pe piața veterinară din România, am decis ca, începând din 2022, Vetro Solutions să se transforme din Societate cu Răspundere Limitată – SRL în Societate pe Acțiuni – SA. Am decis, de asemenea, ca strategia de dezvoltare, investiții și guvernanță corporativă să fie avizată de un Consiliu de Administrație din care fac parte trei profesioniști care aduc, pe lângă o bună cunoaștere a mediului economic, expertiză și obiectivitate. Ne bucură faptul că alături de CEO-ul Vetro, Coca Cașcaval, unul dintre cei mai experimentați manageri din industria farma, au venit și profesioniști non-executivi, cu expertiză similară: Dragoș Lucian Dinu și Marius Leonard Gherghina. Am convingerea că, împreună, vom reuși să trecem la o etapă superioară a dezvoltării companiei dar și să implementăm principiile de guvernanță corporativă și transparență în relația cu mediul de afaceri”, a declarat Dumitru Fodor, fondator și președinte al Consiliului de Administrație Vetro Solutions.

Printre obiectivele Consiliului de Administrație nou înființat se numără eficientizarea proceselor investiționale, dar și identificarea de noi oportunități de investiții. În prezent, două proiecte de investiții se află deja în faza de implementare la Vetro.

 Transformarea în societate pe acțiuni este pasul firesc al trecerii companiei la o etapă nouă de dezvoltare și este cel mai bun argument în sprijinul strategiei de succes pe care și-a bazat Vetro evoluția de la început. Rolul pe care compania și l-a asumat în piața românească este strâns legat de finalizarea celor două proiecte de investiții pornite în anii trecuți, care susțin dezvoltarea companiei, dar și de consolidarea echipei. Ne-am propus să avem o abordare deopotrivă curajoasă și realistă, de aceea, pentru anul în curs –  dominat încă de impredictibilitate, vrem să ne menținem ritmul de creștere din anul precedent. Strategia pentru 2022 ia în calcul o creștere a veniturilor cu 15%, la fel ca în 2021, respectiv operaționalizarea celor două proiecte majore de investiții”, a declarat Coca Cașcaval, director general al Vetro și membru al CA.

Fondată în 2012 de medicul veterinar Dumitru Fodor, Vetro Solutions a reușit să-și dubleze veniturile în ultimii patru ani și să devină jucător de top pe piața produselor și serviciilor veterinare, datorită extinderii la nivel național și a parteneriatelor strategice cu giganți globali în domeniu, precum Ceva, Richter Pharma, MSD etc.

În 2021, Vetro a primit autorizația de funcționare pentru fabrica proprie din  Iași, o unitate de producție construită la cele mai înalte standarde ale industriei farmaceutice. Proiectul, în valoare totală de 4,5 milioane de euro, este cofinanțat din fonduri europene și resurse proprii. Tot anul trecut, compania a lansat și brandul adVET, denumire sub care va produce medicamentele veterinare la Iași. Compania urmează să lanseze o platformă care deservește deopotrivă cabinetele veterinare și proprietarii de animale de companie, iar  rolul acesteia va fi de a ajuta comunitatea medicilor veterinari să accelereze creșterea propriilor businessuri.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Major international investors return to MIPIM

Articolul următor

Centru de Tineret în Teiuș: investiție de aproape 15 milioane lei

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share