Lucrările de implementare a sistemului de control acces în incinta Hotel Grand Italia (HGI) din Cluj-Napoca sunt în curs de desfășurare.
Proiectul este executat de Urban Tech și presupune instalarea unui sistem destinat parcărilor de mici și mari dimensiuni, ce asigură gestionarea și controlul acestora. Conducerea hotelului a anunțat, la început de an, intrarea în funcțiune a unui centru spa, în vederea atragerii unui mai mare număr de turiști.
Acesta se întinde pe 2.500 mp, fiind realizat printr-o investiție de 1 milion de euro. În perioada restricțiilor sanitare, hotelul a găzduit examenele de rezidențiat ale Universității de Medicină și Farmacie.
Unitatea de cinci stele are o capacitate de 187 de camere, dar şi 14 săli de conferinţă şi se întinde pe o suprafaţă de 30.000 mp. Hotelul a fost deschis în 2011 în urma unei investiţii de 20 de milioane de euro făcută de familia de italieni Batani, care controlează mai multe unităţi hoteliere în această țară.
În perioada pandemiei, primul hotel de 5* din oraș, Opera Plaza, a fost vândut cu 8 milioane de euro Universității Babeș-Bolyai și se va transforma în sediu al Facultății de Drept. De altfel UBB a mai cumpărat două unități turistice din oraș: Topaz și Onix. În schimb, anul acesta este programată intrarea în funcțiune a unui nou hotel de 5* în oraș: Radisson Blu, pe structura fostului Hotel Sport. Unități de asemenea nivel în Cluj-Napoca mai sunt DoubleTree by Hilton și Platinia.