Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Benzinarii din Cluj, amendați cu 42.000 €

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a aplicat amenzi de 212.100 de lei și a efectuat șapte sistări de utilizare a echipamentelor de muncă stațiile de alimentare.
Zvonul privind o scumpire masivă a carburantului a provocat panică printre români în 9 martie | Foto: Info Ziare

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a aplicat amenzi de 212.100 de lei și a efectuat șapte sistări de utilizare a echipamentelor de muncă din stațiile de alimentare.

În perioada 10-16 martie, ITM Cluj a desfășurat, în cadrul unei campanii naţionale, controale la 53 de angajatori. Aceștia desfășurau activități în stațiile de distribuție a carburanților auto. Rezultatele vizitelor de inspecție efectuate de către inspectoratele teritoriale de muncă în anii anteriori și evenimentele care au avut loc în ultima perioadă au evidențiat mai multe deficiențe.

Printre ele se numără cele cu sănătatea și securitatea lucrătorilor aflați în potențial pericol în locurile unde se pot forma atmosfere explozive, dar și în privința relațiilor de muncă. În domeniul relațiilor de muncă s-au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, de 63.600 lei.

Amendă pentru munca nedeclarată

O amendă de 10.000 lei a fost dată pentru munca nedeclarată (program de lucru în afara celui cu timp parțial). Alte amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal și munca de noapte; neorganizarea evidenței orelor lucrate, neeliberarea de către angajator a documentelor solicitate de angajat.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost sistate 7 echipamente de muncă: 6 stații de carburanți pentru lipsa autorizației Insemex privind protecția la explozie, un compresor neconform. Au fost constatate 112 contravenții, pentru care s-au aplicat 77 avertismente și 35 de amenzi, de 148.500 de lei. Alte deficiențe sunt truse de prim ajutor incomplete și cu produse expirate, lipsa prizei de împământare, extinctor expirat, lipsă semnalizare permanentă de securitate.

Doar rețeaua MOL a reacționat

O singură rețea de benzinării a reacționat în urma evenimentelor din 9 martie, când prețul unui litru de carburant ajungea la 11-13 lei. MOL România s-a delimitat de orice practică anticoncurențială și de orice informații care ar putea genera panică în rândul populației.

“Prioritățile noastre sunt aliniate cu cele ale autorităților în ceea ce privește securitatea fluxului național de aprovizionare. În România, MOL are două modele de operare, stațiile proprii și stațiile MOL Partener, în regim de franciză, care vând carburanți MOL (au statutul de competitori direcți pentru stațiile proprii) și au o politică comercială proprie, în care MOL nu intervine.

Așa se explică situația prețului practicat în stația MOL Partener din Beiuș. Suntem un business ca toate celelalte. Avem echipe în spate care muncesc și sunt dedicate proiectelor, implicit clienților.

Profilul nostru de business și politica comercială sunt diferite, dacă ne raportăm la ceilalți jucători din piață. Însă, vă asigurăm că acest moment recent, total neprevăzut și amplificat nefondat, nu ne-a adus niciun avantaj. Sunt vremuri incerte, dominate de evenimente imprevizibile, însă rămânem dedicați planurilor noastre”, au transmis reprezentanții MOL.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Compania ZF și-a atins obiectivele legate de vânzări și profit pentru anul 2021

Articolul următor

Grupul german Continental a investit anul trecut 150 de milioane de euro în România

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share