Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Două camioane cu 20 tone de ajutoare au pornit din Oradea spre Ivano-Frankivsk

Orădenii și bihorenii s-au mobilizat exemplar în sprijinul ucrainenilor din orașul Ivano-Frankivsk, aproape 20 de tone de ajutoare încărcate în două camioane pornind joi, 24 martie 2022, spre vama Halmeu. De aici, acestea vor fi preluate de reprezentanții orașului ucrainian.

Primăria Oradea mulțumește firmei Rozoti, reprezentată de dl. Silaghi Zsolt, care a asigurat gratuit transportul ajutoarelor, punând la dispoziție cele două camioane. Totodată, municipalitatea mulțumește grupului de iniţiativă Bihor pentru Ucraina pentru mobilizarea exemplară de care a dat dovadă în coordonarea logistică a acestui sprijin umanitar. În egală măsură, mulțumirile se îndreaptă spre Prefectura Județului Bihor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, primăriile din județ, cetățenii, firmele, fundațiile, cultele implicate și sutele de voluntari care și-au sacrificat din timpul lor pentru această cauză. Imaginea celor două camioane care se îndreaptă azi spre Ucraina este de altfel imaginea solidarității și spiritului civic care caracterizează comunitatea orădeană și bihoreană”, a declarat city-managerul Mihai Jurca.

Camioanele au fost încărcate cu produse de îmbrăcăminte sortate pe vârste și categorii, medicamente, produse sanitare/de igienă și alimente neperisabile (ulei, făină, zahăr, orez, conserve etc)

Așa cum s-a mai spus, nevoile orașului Ivano-Frankivsk, cu care Oradea are încheiat un acord de parteneriat încă din 2003, nu sunt doar cele legate de propria comunitate, având în vedere că administrația publică respectivă ajută acum și orașele bombardate din estul Ucrainei, mulți dintre locuitorii acestora refugiindu-se în Ivano-Frankivsk.

Donațiile se fac în continuare la centrul deschis de Primăria Oradea pe str. Evreilor Deportați, nr. 32-34, vizavi de Karaviem, administrat de grupul de iniţiativă Bihor pentru Ucraina.

De la deschiderea centrului destinat colectării de ajutoare pentru ucrainenii aflați în zonele de conflict s-au colectat o serie de produse de primă necesitate, lista completă a produselor de care este nevoie acum putând fi vizualizată pe site-ul www.bihorpentruucraina.ro.

Bihor pentru Ucraina – mobilizarea exemplară a 46 de fundații

Bihor pentru Ucraina este o iniţiativă a societăţii civile bihorene ce aduce împreună 46 de organizații non-guvernamentale, autorităţi publice locale şi judeţene, comunități religioase, antreprenori și bihoreni inimoși, pentru a concentra eforturile comunității în sprijinul ucrainenilor aflaţi în stare de război.

Cu toții vrem să dăm o mână de ajutor, însă, în timpul unei crize umanitare, conjugarea şi coordonarea eforturilor de ajutorare sunt esențiale, pentru a nu risipi resursele. Rămâne deschis în continuare apelul către cetățeni, către firmele orădene, societățile din parcul industrial, care pot să vină în sprijinul ucrainenilor greu încercați de război, atât cu donații financiare, cu ajutoare, cu sprijin în rezolvarea diverselor probleme logistice (transport, depozitare, înfoliere marfă, cutii cartonate etc) sau cu munca de voluntariat de care este atât de mare nevoie acum”, a precizat Cătălin Popa, unul dintre coordonatorii grupului de iniţiativă.

Recomandările anterioare rămân valabile: produsele alimentare donate să aibă un termen de valabilitate cât mai mare, iar îmbrăcămintea donată să fie în stare bună și să fie sortată atunci când se predă la centru, pentru a mai reduce din efortul voluntarilor.

Donațiile nu trebuie să se oprească aici, pentru că, din păcate, criza declanșată de război nu se va rezolva prea curând. Primăria Oradea împreună cu toți ce implicați va continua să organizeze și alte transporturi.

Trebuie știut că în Ivano-Frankivsk există o lipsă acută de produse în magazine, rutele de aprovizionare comerciale fiind grav afectate, foarte multe femei și copii refugiindu-se acum dinspre vestul spre estul Ucrainei. Astfel, toate sălile de sport și alte spații publice din Ivano sunt pline de refugiați care au plecat de la casele lor cu ce au putut.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Viitoarea unitate de producție farmaceutică Stada Arzneimittel, din Parcul Logistic Arieș (PLA), a primit autorizație de construire.

Fabrica Stada a primit autorizația de construire

Articolul următor

Finanțări nerambursabile pentru proiectele pe cultură, tineret și social-comunitar

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share