Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Fabrica Stada a primit autorizația de construire

Viitoarea unitate de producție farmaceutică Stada Arzneimittel, din Parcul Logistic Arieș (PLA), a primit autorizație de construire.
Unitatea de producție de 48 de milioane de euro va ocupa 3 ha | Foto: Stada

A fost semnată autorizația de construire pentru unitatea de producție farmaceutică Stada Arzneimittel.

În perioada următoare vor putea demara lucrările de construire a noii facilități de producție din Parcul Logistic Arieș (PLA). Suprafața amplasamentului este de 100.000 mp, iar zona actuală dezvoltată, de 28.000 mp. Noua fabrică va fi construită cu materiale sustenabile. Va utiliza tehnologii de ultimă generație și facilități ce presupun un consum redus de energie (panouri solare fotovoltaice).

“Potrivit reprezentanților Stada, termenul de finalizare este planificat pentru octombrie 2024. Stada este partenerul nostru de încredere alături de care Turda se va dezvolta în continuare atât pe orizontală, cât și pe verticală, iar de asta va beneficia întreaga comunitate”, susține primarul Cristian Matei.

Ajutor de stat din România pentru noua fabrică

Concernul german a anunțat că va da în funcțiune o fabrică de medicamente în PLA, printr-un proiect ridicat de la zero de 48 de milioane de euro, susținut și prin ajutor de stat din România. Turda a câștigat competiția pentru noua unitate cu orașe din Ungaria, Serbia, Bulgaria și România. Grupul Stada Arzneimittel este prezent în 130 de țări, cu 50 de reprezentanțe, 20 de fabrici și 10.900 de angajați în întreaga lume.

PLA este un parc industrial care cuprinde companiile ACS Investment – producător de cabluri electrice, Hettich – fabricarea mobilei și Stada – producție de medicamente. Administrația parcului urmează ultimele faze de obținere a autorizației de construire pentru un depozit logistic clasa A de 20.000 mp. Terenul disponibil pentru dezvoltări ulterioare este în prezent de 270.000 mp.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Compania de Apă Someș, blocată la noi autorizări în Zalău

Articolul următor

Două camioane cu 20 tone de ajutoare au pornit din Oradea spre Ivano-Frankivsk

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share