Zona Turda și-a propus să atragă aici investitorii care și-au produs relocarea unităților industriale din țările în care funcționează acum.
“Gândim noi strategii prin care vom crea condiții pentru extinderea Parcului Logistic Arieș (PLA) astfel încât și alți investitori să vină la Turda. Având în vedere contextul global în care multe companii europene își regândesc relocarea producției din țările terțe, Turda ar putea fi un loc perfect pentru a găzdui astfel de unități industriale.
Unul dintre marile avantaje ale orașului nostru constă în faptul că se situează în proximitatea celui mai important nod rutier din această zonă a Transilvaniei și a celui mai mare aeroport din această parte a României”, consideră primarul din Turda, Cristian Matei
“Prin proiectele de modernizare a infrastructurii creăm condiții de acces optime atât în oraș cât și spre zonele gândite pentru a deschide calea relansării economiei locale prin stimularea producției într-un mod sustenabil, eco- friendly, competitiv și digitalizat.
O astfel de zonă este PLA, unde vom face demersurile necesare pentru extinderea și modernizarea acestuia, astfel încât să putem asigura dezvoltarea unei economii neutre din punct de vedere climatic și care să genereze noi locuri de muncă”, susține edilul turdean.
Concernul german Stada Arzneimittel a anunțat că va da în funcțiune o fabrică de medicamente în PLA, printr-un proiect ridicat de la zero de 48 de milioane de euro, susținut și prin ajutor de stat din România. Turda a câștigat competiția pentru noua unitate cu orașe din Ungaria, Serbia, Bulgaria și România.
PLA este un parc industrial funcțional din 2019, adiacent zonei urbane Turda, care cuprinde compania ACS Investment – producător de cabluri electrice, plus două mari proiecte industriale de tip greenfield: Hettich – fabricarea mobilei și Stada – producție de medicamente.
Administrația parcului urmează ultimele faze de obținere a autorizației de construire pentru un depozit logistic clasa A de 20.000 mp care va fi disponibil de la finele acestei veri. Terenul disponibil pentru dezvoltări ulterioare este în prezent de 270.000 mp.