De Ziua Educației Financiare, BCR – prin Școala de Bani, și Asociația Școala de Valori lansează #EduFin Fest, o serie de evenimente educaționale în principalele orașe din țară.
În Oradea, 30 de studenți ai Facultății de Științe Economice au ocazia să învețe cum să își îmbunătățească relația cu banii și cum îi pot folosi pentru a-și susține planurile de viitor. Ei se alătură celor peste 2.500 de elevi din peste 30 de județe care participă la 100 de evenimente de educație non-formală în care angajați BCR, antreprenori și personalități locale le oferă informații prin care pot lua decizii financiare mai bune pentru viitorul lor. Tinerii au posibilitatea să le adreseze întrebări și să își ia cunoștințele necesare despre bani, educație financiară și antreprenorială.
„EduFin Fest este mai mult decât un eveniment de marcare a unei zile. E un festival al cunoașterii, al educației, prin care am vrea să oferim dezvoltarea unui set de abilități de viață de care generațiile viitoare de tineri și antreprenori, deopotrivă, au atât de mare nevoie. Pentru că doar cu ajutorul educației vom putea aspira la un viitor mai inteligent financiar, fie că vorbim doar de relația noastră cu banii în viața personală, fie că discutăm despre cultivarea spiritului antreprenorial”, a declarat Sergiu Manea, CEO BCR.
Studiu
Un studiu realizat de către Unlock Market Research la cererea BCR în 2021 arată faptul că nevoia de educație financiară este una presantă în România. 55% dintre români au un nivel scăzut de maturitate financiară și doar 1 din 4 aplică reguli de educație financiară în viața de zi cu zi. Mai mult, 58% dintre români spun că regretă nivelul lor scazut de interes față de propria educație financiară. Cele mai mari regrete financiare sunt legate de faptul că 71% dintre respondenți cumpără lucruri de care nu au nevoie, doar pentru că sunt ieftine, 65% cumpără lucruri din impuls, fără a face calcule înainte, iar 62% nu își monitorizează cheltuielile sau le prioritizează greșit. Atunci când au de luat decizii financiare importante, 1 din 2 români se bazează pe familie și prieteni, 1 din 5 preferă să ia astfel de decizii fără a se consulta cu cei din jur și doar aproximativ 12% se consultă cu banca sau un specialist financiar.
Prin intermediul proiectului Școala de Bani, cel mai amplu și longeviv program de educație financiară din România, peste 500.000 de adulți, tineri și copii sunt cu un pas mai aproape de decizii financiare mai inteligente. Prin programul FLiP, Școala de Bani pe roți, peste 75.000 de copii au beneficiat de inițiere în cunoștințe de educație financiar, dintre care 23.000 doar în 2021. Angajații din 700 de companii din România au beneficiat de cursurile susținute de cei peste 1.500 de profesori ai Școlii de Bani.