Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Starcom Exim va elabora proiectul tehnic pentru modernizarea „Drumului Regelui”

Consiliul Județean Arad dorește modernizarea drumului județean Petriș – limită județ spre Hunedoara, cunoscut drept „Drumul Regelui”.

Acest tronson face legătura între Valea Mureșului și Țara Moților.

În prezent, a fost atribuit contractul pentru elaborarea documentației, a proiectului tehnic, respectiv asistența tehnică pe perioada execuției lucrărilor de modernizare. Lungimea tronsonului care va fi modernizat este de 18,3 km.

Modernizarea acestui drum are în vedere nu doar o legătură cu județul vecin, Hunedoara, ci mai ales dezvoltarea întregii zone, atât economic prin asigurarea unei infrastructuri adecvate atragerii de investitori, cât și turistic. Acest drum face legătura între două obiective regionale majore: Castelul Regal Săvârșin și stațiunea balneară Vața de Jos, din Hunedoara, dar potențialul turistic al zonei este mult mai mare. Avem un câștigător al licitației privind documentarea și Proiectul Tehnic, iar pentru finanțarea lucrărilor de modernizare vom depune un proiect pe fonduri europene”, a afirmat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Câștigătoarea licitației este Starcom Exim, iar durata elaborării documentației tehnico-economice și a Proiectului Tehnic este de 150 de zile.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Oradea cumpără șapte tramvaie și 45 de stații de încărcare electrice prin PNRR

Articolul următor

Conferință internațională de arhitectură și urbanism „New Iași Architecture”. Tema centrală: Patrimoniu

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share