Mediul de lucru este mai important pentru unii dintre angajați decât un salariu mai mare, susține Cristina Băcilă, manager de resurse umane la fabrica Ecolor.
„Am observat un trend: angajații se întâmplă să plece în alte firme pentru un salariu, însă apoi se întorc după câteva luni pentru mediul de lucru”, a spus managerul de la Ecolor, în cadrul evenimentului Cluj-Napoca HR Vibes.
“La Ecolor avem un program de bonificare pentru cei care au o anumită vechime sau programe de recompensare a celor care evoluează. Însă cel mai puternic instrument de loializare la noi este posibilitatea de avansare.
Avem în fiecare an câte 3-4 mutări de post, iar jumătate din echipa de management este promovată din intern. Faptul că sunt colegi care se pot dezvolta, se pot implica în afara fișei lor de post, pentru mine este un important instrument de loializare, pe care îl folosim foarte mult în această perioadă”.
Managerii de HR din Transilvania, adunați la Cluj
Fabrica din comuna Jucu produce mobilier pentru cel mai mare retailer de mobilă și decorațiuni la nivel global, IKEA. Firma-mamă este Gyllensvaans Möbler (Suedia), companie de familie, producător de mobilier din 1946 și furnizor al Ikea din 1952. Fabrica de la Jucu are o suprafață construită de 57.000 mp, produsele finite fiind realizate din PAL și MDF.
Printre managerii de resurse umane care au susținut prezentări în cadrul Cluj-Napoca HR Vibes s-au mai numărat Mirela Bodeanu – Azomureș, Luiza Banyai – Amber, Daniel Adumitrăchioaiei – TeraPlast, Mirela Stere – Macromex, Carmen Meșter – Rombat sau Adriana Săplăcan – Gameloft.