Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Centrul Legacy, de la Băile Figa, va fi gata în septembrie

Lucrările de construire a Centrului Recreativ Legacy (CRL), din cadrul Băilor Figa, vor fi terminate în luna septembrie.

Lucrările de construire a Centrului Recreativ Legacy (CRL), din cadrul Băilor Figa, vor fi terminate în luna septembrie.

“De atunci vom avea parte de continuitate cu funcțiuni recreative de mare complexitate”, anunță edilul orașului Beclean, Nicolae Moldovan. Din 4 iunie se redeschid oficial porțile Băilor Figa, potrivit Impact TV. În acest sezon estival, turiștii sunt așteptați cu elemente de noutate, una dintre ele fiind piscina interioară.

În această zonă, administrația locală are în derulare proiecte și investiții importante, obiective ce vor avea un impact major în dezvoltarea stațiunii și a orașului din județul Bistrița-Năsăud. CRL va avea în interior mai multe bazine cu apă caldă și de dimensiuni diferite și va fi funcțional, din toamnă, pe tot parcursul anului.

Legacy are prevăzute bazine de înot cu funcții recreative și de recuperare; de înot cu jocuri în apă; de relaxare; de recuperare; cu apă sărată. CRL va îngloba săli de bowling, fitness și gimnastică; zonă de relaxare; bibliotecă; ateliere creative; spațiu expozițional. În perimetrul său vor exista spații verzi (6.800 mp); locuri de joacă pentru copii; mobilier urban; sisteme de supraveghere video, internet Wi-Fi.

Apar două mari zone recreative

La Băile Figa sunt programate să apară două zone recreative: CRL și Centrul Social de Zi (CSZ). Un proiect din vecinătate, Grădina Urbană Transilvania, este prevăzut pe 49 ha, cu finanțare de 30 de milioane de euro, majoritatea din bani UE. Prin concretizarea sa, Figa va deveni stațiune reper în România.

CRL (4,9 milioane euro). Va cuprinde bazin de înot cu funcții recreative și de recuperare, bazine de relaxare, bazin de recuperare, bazin cu apă sărată, zone de relaxare și recreere, sală de bowling și fitness, bibliotecă și ateliere recreative.

CSZ (4,9 milioane euro). Principalele dotări sunt pistă de biciclete iluminată cu tehnologie led, mobilier urban, loc de joacă pentru copii pe 1 ha, sistem smart WiFi pentru întreaga zonă.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Țara noastră are bune perspective a dezvolta lanțul de producție industrială pentru industria energetică, apreciază Florin Pop, director general al EnergoBit.

Florin Pop, EnergoBit: “România poate produce turbine eoliene și panouri solare”

Articolul următor

Aradul și-a premiat principalii investitori

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share