Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Timișoara montează un sistem de iluminat de două milioane de lei, bani europeni, într-un parc din zona centrală

Municipiul Timișoara va avea un sistem nou de iluminat public în Parcul Botanic, din centru orașului, în valoare de peste două milioane de lei, finanțarea fiind una nerambursabilă, din bani europeni. Sistemul va fi unul performant, fiind dotat și cu telemanagement.

Câștigătorul licitației pentru introducerea iluminatului public in Parcul Botanic din Timișoara mai are de parcurs doar un pas până poate demara lucrările, Municipalitatea a emis autorizația necesară, iar acum mai trebuie obținută doar aprobarea de la Inspectoratul de Stat în Construcții. Atât lucrările de proiectare, cât și cele de execuție sunt finanțate din fonduri europene. Parcul sau Grădină Botanică a Timișoarei, deschisă publicului din 1986, are o suprafață de aproape 9 ha.

Concret, proiectul prevede instalarea a 219 stâlpi de iluminat public și extinderea sistemului de iluminat pe o lungime de 3400 de metri liniari. Prin proiect va avea loc realizarea unei rețele electrice subterane (LES), alimentarea rețelei electrice nou proiectate, montarea stâlpilor de susținere a corpurilor de iluminat, montarea corpurilor de iluminat pietonal și implementarea unui sistem de telegestiune cu dimming la nivel de punct luminos. Astfel, consumul de energie electrică va fi redus, se va realiza un iluminat corect al parcului, adaptat la funcțiunile spațiului public, pentru creșterea confortului și siguranței celor care îl traversează.

Pe parcursul proiectării au avut loc consultări cu Direcția Județeană pentru Cultură, parcul fiind situat în zona de protecție a unui monument istoric (TM-II-s-A-06095 Situl urban Cartierul “Cetatea Timişoara”) și reprezentând o zonă de patrimoniu natural valoroasă. De asemenea, împreună cu specialiștii din structura specializată în spații verzi și mediu a Primăriei Municipiului Timișoara s-au făcut modificări detaliate în proiectul inițial – a fost repoziționat fiecare dintre stâlpii de iluminat, în așa fel încât lucrările de săpături pentru amplasarea acestora să nu afecteze rădăcinile arborilor.

Corpurile de iluminat utilizate sunt de tip felinar și distribuie lumina descendent. Partea de sus a acestora e obturată, reducând poluarea luminoasă. Fiecare dintre acestea este prevăzut cu sistem de reglare a intensității luminii. Astfel, aceasta poate fi reglată atât pentru reducerea consumului de electricitate, dar și pentru a nu perturba biodiversitatea mediului natural în care sunt amplasate.

“Sunt prevăzute două alei principale cu iluminare mai intensă, unde corpurile de iluminat dirijează circulația dinspre accesul principal în Grădina Botanică spre cele două accese complementare, iar în restul grădinii, iluminatul este diminuat. Acesta poate fi reglat în funcție de datele din teren – de exemplu, descoperim că într-un arbore din proximitate se află un cuib al unei păsări și atunci se poate diminua intensitatea luminii, separat, pentru acel corp de iluminat”, a declarat șeful de proiect, Lucian Buda.

Valoarea totală a contractului este 2.082.413,26 lei fără TVA. Termenul de execuție este de 6 luni. Executant este societatea Elby Energy Projects SRL.

Ordinul de începere a lucrărilor va fi dat imediat după avizarea de către Inspectoratul de Stat în Construcții. Lucrările vor avea loc pe sectoare de parc, ce vor fi stabilite de executant împreună cu beneficiarul, în funcție de lucrările stabilite în graficul de lucrări. Astfel, pe parcursul derulării proiectului, accesul publicului va fi restricționat doar pe anumite zone.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional-Regional 2014-2020, contribuția Primăriei Municipiului Timișoara fiind de 2%, reprezentând cofinanțarea acestuia.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Barna Tanczos, ministrul Mediului, s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean (CJ) Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

Ministrul mediului, în inspecție la deșeurile și apele Sălajului

Articolul următor

Invitație de participare la ofertare

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share