Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

S-a recepționat bazinul de înot de la Nucet

Luni, 20 iunie, a fost făcută recepția la finalizarea lucrărilor la bazinul de înot didactic din orașul Nucet.

La recepție au participat vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, președintele Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor (ADD), Vitalyos Barna, primarul orașului Nucet, Mircea Tuduce, și echipa tehnică.

Dimensiuni

În Nucet a fost construit un singur bazin, de tip semi-olimpic, cu dimensiunea de 25 m x 12,5 m. Valoarea proiectului a ajuns la 4.592.232,32 lei, fără TVA, iar firma responsabilă de construcție este Costa Voc Impex SRL.

Bazinul de la Nucet va fi predat în luna iulie, printr-o hotărâre de Consiliu Județean, în administrarea primăriei orașului Nucet. Stadiul lucrărilor la celelalte bazine este la aproximativ 80%. Ne propunem ca până la sfârșitul lunii septembrie să devină toate operaționale”, a declarat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Reamintim că sunt șapte astfel de proiecte în tot județul. Complexul de bazine din Săcueni a fost primul proiect finalizat și recepționat.

Se mai lucrează la alte patru astfel de baze în Salonta, Beiuș, Ștei, Marghita și Valea lui Mihai. Bugetul alocat pentru întreaga investiție este de 35,7 milioane de lei. Cu excepția Municipiului Salonta, unde constructorul este SC Davinci SRL, în celelalte localități firma care execută lucrările este Costa Voc Impex SRL.

Bazinul didactic de la Nucet

Consiliul Județean Bihor, prin Asociația de Dezvoltare Durabilă Bihor, gestionează programul de realizare a bazinelor didactice, al căror scop este acela de îmbunătăţire a stării de sănătate şi de dezvoltare a abilităţilor fizice ale locuitorilor din oraşele şi municipiile judeţului.

Destinație

Bazinele didactice de înot vor fi destinate școlilor pentru inițierea elevilor, iar după orele de înot acestea pot fi deschise şi pentru agrement. Specialiștii în sănătate recomandă pentru prevenția obezității practicarea a minimum 150 de minute de efort fizic moderat/săptămână. Dintre activitățile sportive recomandate, înotul aduce beneficii multiple atât pentru prevenția obezității, cât și pentru dezvoltarea musculoscheletică armonioasă, prevenția bolilor cardiovasculare și a diabetului, prevenția și tratamentul bolilor osteoarticulare. De asemenea, includerea programelor didactice de înot în activitatea copiilor a determinat reducerea incidenței înecului.

 

Total
2
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

FMC România angajează Reprezentant vânzări pentru zona centrală a României – Transilvania!

Articolul următor

Pietonala Republicii va fi reabilitată după modelul premiat de Academia Română

Citește și:
Sălajul are nevoie de autostrăzi pe bune, nu doar pe hârtie.
Citeste mai mult

Autostrăzile pe hârtie ale Sălajului

În teorie, județul din Nord-Vestul României trebuia să aibă finalizate trei secțiuni din Autostrada Transilvania (A3), practic încă…
În cadrul galei de decernare a Premiilor Progresiv 2023, eveniment care premiază inovația și performanța în piața de retail & FMCG, Farmec a ridicat trofeul la categoria Best New Non-food Product, pentru cea mai recentă gamă lansată: Gerovital Must Have.
Citeste mai mult

Farmec ia premii în serie la București

Trei distincții au fost obținute, în ultima perioadă, de către fabricantul de produse cosmetice din Cluj-Napoca. În cadrul…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
2
Share